Dl. Ioan Ghiţă este directorul Serviciului Public de Gospodărire Comunală, serviciu despre care ziarul nostru a scris toată săptămâna trecută. Nu despre lucrările pe care le face, ci despre cele 5 miliarde date în plus pe motorină anul trecut şi anul acesta. După cum aţi aflat din Interes Argeşean, licitaţiile pentru motorină au fost, cel puţin aparent, legale, numai că ele au dus la o gaură de 5 miliarde în buget. Problema este că dl. Ghiţă nu a răspuns deloc acuzaţiilor care i s-au adus şi nici nu a venit cu vreun drept la replică în care să ne spună, nouă, jurnaliştilor de la Interes Argeşean, că nu este adevărat ceea ce am scris în exclusivitate în presa locală.
Nu are cum să spună că nu e adevărat ce am scris, pentru că datele prezentate sunt publice şi se găsesc pe net. Apoi, tabla înmulţirii o ştie oricine, şi de asemenea ştie oricine cât costă motorina la staţiile peco. Aşadar, acuzaţii de neadevăr nu are cum să facă dl. Ghiţă, dar mă aşteptam la nişte explicaţii din partea domniei sale. Atitudinea de „scrieţi ce vreţi, nu-mi stric eu somnul din cauza asta”, nu e deloc ok, pentru că banii risipiţi cu generozitate de dl. Ghiţă nu sunt ai domniei sale sau ai familiei domniei sale, ci sunt ai noştri, ai celor care locuim la Curtea de Argeş şi care plătim impozite ca să aibă domnia sa bani de motorină. De ce tace dl. Ghiţă?! Eu cred că tace pentru că e sigur că nu va păţi nimic, cel puţin din punctul de vedere al şefilor domniei sale. Şeful său direct e dl. primar, iar dl. primar nu a spus clar că va lua măsuri cu acest jaf din banii publici, ci a spus că va „analiza” situaţia. Adică, nu se va întâmpla nimic.
Umblă vorba prin târg că dezvăluirile făcute de ziarul nostru au cam stricat apele unora dintre aleşi. Un consilier local mi-a spus că nici un coleg de-al său nu ia poziţie pentru că mai toţi s-ar aproviziona cu motorină de la Serviciul Public. Un cititor care locuieşte în apropierea Serviciului Public ne-a trimis nişte poze foarte interesante în care se vede cum lumea intră în sediul Serviciului cu bidoane de plastic de 5 litri şi iese din sediu cu bidoanele pline cu un lichid gălbui, lichid despre care cititorul nostru susţine că ar fi motorină. Un alt cititor ne dă şi preţul la care se vinde motorina la Serviciul de Gospodărire, între 3,5 şi 4 lei pe litru. Toate acestea sunt acuzaţii grave la care cineva trebuie să răspundă. Poate nu vinde dl. Ghiţă motorina cu bidonul, poate nici subordonaţii domniei sale nu fac asta, dar un lucru este cert – Serviciul public a cumpărat motorină, prin licitaţie publică, la un preţ mult mai mare decât cel practicat la pompă. Asta e clar şi pentru asta trebuie să răspundă dl. Ghiţă. În faţa noastră, a celor care îi plătim salariul şi motorina şi, dacă e cazul, în faţa organelor statului.