De ce se bat pedeliştii cu pumnul în piept degeaba

Ieri am asistat la un lucru ciudat şi cam penibil. La semnarea proiectului de 14 milioane de euro, despre care aflaţi din ziarul nostru, proiect în urma căruia va curge lapte şi miere în Curtea de Argeş, au luat parte două tabere. Pe de-o parte au venit de la PDL secretarul de stat Răzvan Murgeanu, senatorul Mircea Andrei, candidatul Ştefan Lăzăroiu, iar pe de alta au fost prezenţi de la PSD şeful Consiliului Judeţean, Constantin Nicolescu, deputatul Mircea Drăghici, şi primarul Nicolae Diaconu. Primul moment penibil a fost când primarul a luat-o pe câmpii, nu a spus cine sunt inşii din sală şi a dat-o înainte cu proiectul. Al doilea, când pedeliştii l-au felicitat pe Nicolescu, pentru că era ziua lui, iar Diaconu s-a uitat uimit către ei, pentru că nu avea această informaţie esenţială. Pe urmă, au luat cuvântul toţi, de la stânga la dreapta, şi toţi s-au lăudat cât s-a putut. Deputatul Drăghici mi s-a părut cel mai fair play şi, uşor ironic, a ţinut să mulţumească pentru reuşita acestui proiect tuturor celor care au contribuit, într-un fel sau altul, la realizarea lui. Dacă îl ascultai pe senatorul Andrei, jurai că nu a dormit noaptea de grija urbei noastre, iar secretarul de stat părea să vrea să se mute aici de mâine.

Toată această tevatură mi-a lăsat un gust amar. Luptele se ascut, se apropie anul electoral, iar din banii europeni trebuie să ne facem steag. Nu noi, fireşte, că noi suntem ultimii pe listă, ci ei, politicienii, cei care s-au agitat cât de cât şi cei care au trecut ieri pentru prima dată prin Curtea de Argeş. Eu cred că cel mai mare merit în realizarea acestui proiect nu aparţine pedeliştilor, oricât de mult ar vrea ei să ne convingă de asta. Faptul că un secretar de stat a dat cu pixul pe o hârtie nu mi se pare extraordinar. Sunt convinsă că din cei aproape 14 milioane de euro, suma vehiculată pentru proiect, dacă vom avea şi noi parte de ceva străzi asfaltate cu asfalt mai subţire, ca să ajungă banii pentru toată lumea, mare lucru. „E foame de bani, băieţi”, spune un vers celebru, iar oamenii politici încearcă să-şi satisfacă nevoile cum pot.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email