Mulţi argeşeni au înjurat ieri copios când au constatat că nu curge apa la robinet. Vina nu este a Aquatermului, ne asigură directorul societăţii, Ion Bolovan. „Oamenii lui Ghiţă (Angajaţii Serviciului Public de Gospodărire Comunală – n.n.) au lucrat mai mult decât era planificat”, ne-a spus Bolovan. „A trebuit să golim conductele ca să facem un racord la blocul de garsoniere, 72. Am golit noi apa, ca să putem lucra”, a precizat directorul societăţii care furnizează utilităţile la Curtea de Argeş. „Până la urmă, e bine că se face ceva mai mult în oraş, deşi, dacă ştiam de lucrarea asta, anunţam populaţia că întrerupem furnizarea apei”, a mai spus directorul Bolovan. Conform declaraţiilor sale, peste câteva zile vom mai avea parte de o întrerupere, din aceleaşi motive de lucrări. „Vom anunţa argeşenii din timp când vom sista furnizarea apei, ca să poată să îşi facă provizii”, promite Ion Bolovan.Golirea conductelor s-a făcut prin deversarea apei pe Bulevardul Basarabilor. Astfel, ieri în faţa Primăriei erau două izvoare de toată frumuseţea, apa, limpede, scurgându-se liniştită pe marginea asfaltului.