Deşi a fost asfaltată de curând, adică în urmă cu vreo doi ani, şi tot de curând, adică săptămâna trecută, au fost astupate gropile, strada Despina Doamna arată din nou ca după bombardament. „S-au făcut lucrări acolo după ce a fost turnat asfaltul şi e posibil să nu fi fost curăţat bine”, a căutat o explicaţie primarul Nicolae Diaconu. În opinia sa, „este o problemă generală cu calitatea bitumului care se face în ţara noastră, calitate care nu e bună”. Cât de bun e bitumul, sau cât de rău e, se poate vedea şi pe alte străzi, care au fost asfaltate în urmă cu mulţi ani şi care se prezintă încă destul de bine. Sunt însă destule străzi asfaltate în ultimii doi trei ani, al căror asfalt a crăpat, pur şi simplu. Strada Despina Doamna, la fel ca alte câteva, a fost cârpită în urmă cu două săptămâni, iar gropile au reapărut. De ce?! Nimeni nu ştie precis.