De când durează prietenia ÎPS Calinic cu părintele Caliopie şi de ce

Consilierul pe probleme de construcţii şi patrimoniu al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, şi vorbim aici despre celebrul Caliopie Ichim, a rămas fără … „coledzi”, vorba lui Caragiale. Săptămâna trecută s-a luat decizia ca funcţia aceasta să dispară, iar părintele să se ocupe mai mult de cele sfinte decât de cele lumeşti. Ca urmare, părintele Caliopie nu se mai ocupă de afacerile Arhiepiscopiei. Dar cine se ocupă?! Este evident că firmele nu dispar, că balastiera produce fie şi numai pentru şantierul de la necropola regală şi pentru „drumurile care duc la biserici şi mănăstiri şi care trebuie reparate”, după cum ne spunea ÎPS Calinic în urmă cu mai mult timp. Deci, cine este înlocuitorul lui Caliopie? Ciprian, mâna dreaptă a sa, sau altcineva?! Despre Ciprian am aflat în vară că nu şi-a luat examenul de bacalaureat, deci e cam necopt pentru a administra afaceri de miliarde, chiar cu titlu de „donaţie”, după cum a scris, o vreme, pe bonul eliberat la Casa Pelerinul. Părintele Dudaş, cel care este trecut pe site-ul Arhiepiscopiei drept „consilier economic”, nu cred. Părintele are o parohie mare, mulţi enoriaşi de condus şi nu cred că va face vreun rabat astfel încât să alerge pe la şantiere şi să negocieze cu partenerii de afaceri.

Şi totuşi, cu funcţie de consilier pe probleme de patrimoniu şi administraţie sau nu, cineva trebuie să conducă afacerile Arhiepiscopiei, afaceri aflate în plin avânt. E drept, avântul a mai fost tăiat de controalele care au amendat câteva dintre punctele de lucru ale firmelor, dar o bătălie pierdută nu înseamnă că şi războiul e pierdut, nu-i aşa?! Oricând organele de control pot reveni şi pot să-şi amintească de faptul că prima lor menire este aceea de îndrumare şi apoi de control, iar slujitorii Bisericii pot reveni şi ei oricând pe primele locuri în competiţia total nedreaptă care este lumea afacerilor. Depinde de multe lucruri, iar politica nu este ultimul dintre ele.

În ciuda tuturor declaraţiilor mai mult sau mai puţin belicoase la adresa presei care a semnalat neregulile şi totala lipsă de transparenţă a reprezentanţilor Arhiepiscopiei, iată că au fost unii care au confirmat cele scrise. Şi nu oricine, ci chiar organele statului care, indiferent cât şi dacă sunt corupte, mai fac şi treabă uneori. Se cheamă că ceea ce am scris nu a fost neadevărat, nu-i aşa?! Bine, în afara acestui lucru, a venit momentul ca cineva să-i arate părintelui Caliopie că totul are o limită, iar dorinţa nemăsurată de putere se plăteşte la un moment dat.
Sau, se mai poate întâmpla un lucru. Caliopie Ichim nu mai e consilier pe probleme de construcţii şi patrimoniu, dar se ocupă în continuare de afaceri, din umbră. E şi acesta un scenariu plauzibil, depinde de cât de indispensabil îi este Înalt Prea Sfinţitului Calinic. Iar o veche prietenie, cam de pe vremea primului bal al Curierului Zilei, se cheamă că este o prietenie lungă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email