De 1100 de ori Interes Argeşean

Aniversările, în general, sunt aşteptate cu nerăbdare şi constituie prilej de bucurie pentru oricine. Ziarul nostru de astăzi are numărul 1100, o aniversare importantă pentru presa locală şi pentru vremurile pe care le petrecem cu toţii. Nu vom fi festivişti însă astăzi dar voi încerca să amintesc câteva momente importante în care ziarul nostru le-a punctat pe parcursul celor 1100 de numere.
Ce s-a întâmplat în 2008
Am început în 2008, în septembrie. Se lucra atunci la Strategia de Dezvoltare a Curţii de Argeş pentru perioada 2008 – 2013, strategia din care face parte şi Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, PIDU. La anul, PIDU ar putea fi gata, dar ori aşteptările argeşenilor au fost prea mari, ori PIDU prea mic, căci cetăţenii nu sunt pe deplin mulţumiţi de ce s-a făcut.
La începutul lui 2009, Mircea Diaconu, proaspăt senator liberal de Curtea de Argeş şi Câmpulung, anunţa deschiderea cabinetului parlamentar la Curtea de Argeş într-o conferinţă de presă la care i-a fost alături preşedintele PNL Argeş de atunci, Adrian Miuţescu. În scurt timp Miuţescu nu a mai fost şeful liberalilor argeşeni, iar şansa fotbalului argeşean se numea Benone Lazăr, cel care avea echipă la Curtea de Argeş, o echipă de mare viitor. Ulterior, am descoperit că viitorul a fost scurt, iar mandatul de senator al actorului Mircea Diaconu, la fel.
Marile bătălii
În 2010 a început bătălia pentru proiectele din PIDU, marea asfaltare şi cele două centre, unul pentru bătrâni şi celălalt pentru copiii cu dizabilităţi, iar lupta s-a dus timp de doi ani. Licitaţiile au fost contestate şi răscontestate, s-au aruncat acuzaţii politice din toate părţile, iar dl. primar a fost pentru o perioadă la PDL, după cum ne-au spus reprezentanţi ai conducerii PDL, totul pentru ca PIDU să meargă mai departe, pentru ca nimeni să nu mai pună beţe în roate. Într-un final, apoteotic, PIDU s-a urnit, iar acum se mai lucrează la proiectele care fac parte din acest Plan.
Între timp, municipalitatea a mai făcut câte ceva – spre exemplu, spre finalul lui 2009 s-a terminat de amenajat parcul Fântâna lui Manole, cu bujorii lui cu tot. Numai că în primăvara lui 2010 bujorii nu au mai ieşit, aleile nu mai erau cum au fost şi în general pozele făcute în toamnă nu mai aveau legătură cu realitatea din primăvară. Bani mulţi s-au dus pe această reamenajare, dar nu au fost probleme, pentru că nu au fost nici primii nici ultimii pierduţi.
În 2010, extrem de scurta şi de neprofitabila, pentru noi, carieră de subprefect a concetăţeanului nostru Adrian Lazăr a luat sfârşit. După câteva luni de frecat menta la Prefectură, Lazăr a fost sacrificat de şeful său de partid de atunci, Cristian Boureanu. Dar după ce subprefecţelul reuşise să închirieze un spaţiu pe care îl deţine Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş. Deh, banii cheltuiţi în campania electorală trebuiau cumva recuperaţi.
Afaceri. Bune pentru oraş?!
În 2011 au reînceput lucrările la sala de sport, sală care a fost dată în folosinţă abia anul acesta. Au tras de ea şi fostul primar Gheorghe Nicuţ şi actualul primar Nicolae Diaconu, şi tot nu e aşa cum trebuie să fie, în sensul că plouă prin ea dar şi că pare să se fi transformat într-un soi de afacere de familie. Lupta primarului Diaconu cu PSD a continuat în 2011, după ce s-a despărţit de PDL, dar s-a atenuat spre sfârşitul anului, că doar 2012 a fost an electoral.
Din 2012 e demn (?!) de reţinut că au fost alegeri locale, când ne-am ales ce avem şi ce ne conduce, iar alte comentarii sunt de prisos acum pentru că le putem face în fiecare zi. Din 2013 reţinem asfaltul, bordurile, trotuarele de pe străzile periferice, sistemul de supraveghere care nu a adus nicio schimbare la Curtea de Argeş, în afara banilor daţi firmei lui Sebastian Ghiţă, totala lipsă de transparenţă a primarului în relaţia cu cetăţenii şi cu presa, şi cam atât.
Interes Argeşean a scris despre toate astea şi despre multe altele în cele 1100 de apariţii ale sale. De 1100 de ori am fost sub ochii dumneavoastră, şi nu e puţin lucru. Am scris sute de mii de ştiri şi materiale prin care, sperăm noi, am schimbat câte ceva în oraşul acesta. Dacă am şi reuşit, dumneavoastră vi se datorează asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email