Dacia Mioveni: În pat cu duşmanul

Numirea lui Marian Pană ca manager general la U Cluj, cu toate că mai avea contract cu Dacia Mioveni, l-a făcut pe primarul Ion Georgescu să-l atace pe antrenor şi să-l acuze că Dacia n-a promovat din cauza lui.

„Are un caracter îndoielnic”

Vestea că antrenorul Marian Pană de la Dacia Mioveni a fost numit manager general la Universitatea Cluj l-a luat prin surprindere pe primarul Ion Georgescu, preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului. „Am aflat cu surprindere că antrenorul Daciei Mioveni, Marian Pană, care se află sub contract cu echipa noastră, a fost numit manager general la Universitatea Cluj. Ca antrenor, Marian Pană are valoare, este foarte bun, dar are un caracter îndoielnic… Spun îndoielnic, pentru a nu folosi un cuvânt mai dur, potrivit pentru Marian Pană. Este foarte ciudat faptul că a plecat tocmai la Universitatea Cluj, echipă cu care am fost în luptă directă pentru promovare, şi care ne-a depăşit în ultima etapă, după ce a câştigat meciurile cu Baia Mare şi CS Otopeni fără să joace. Acum se explică şi rezultatul dubios dintre U Cluj şi Dacia Mioveni, când am pierdut cu 1 – 2 printr-un gol primit în minutul 87. Mai mult, am semnale certe că şi rezultatul meciului F.C. Baia Mare – Dacia, 1 – 1, a fost mai mult decât dubios. Dacă la vremea respectivă nu mi-am putut explica cele două rezultate, acum este clar pentru mine de ce Dacia nu a promovat. Practic, noi am fost în pat cu duşmanul…”, spunea primarul Ion Georgescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email