Dacia Mioveni – CSM Rm. Vâlcea 4 – 2 (1-1). „Dacă aveam bani în acest campionat, cu siguranţă am fi promovat în prima ligă”, spunea preşedintele clubului Dacia Mioveni, Ion Tuţală. Şi meciul cu CSM Rm. Vâlcea îi dă dreptate. Echipa antrenată de Iordan Eftimie a „măturat” sâmbătă cu CSM Rm. Vâlcea, a umilit-o pur şi simplu în cele 90 de minute! Dacă la pauză scorul a fost doar egal, 1 – 1, s-a datorat portarului Perianu, dar mai ales ghinionului şi ratărilor imense ale celor de la Dacia. Numai în prima repriză, jucătorii lui Eftimie au ratat şapte mari ocazii de gol. În mitanul secund, norocul i-a mai lăsat pe vâlceni, şi scorul a fost mai aproape de realitate: 4 – 2 pentru Dacia.
Şapte mari ocazii ratate!
Prima mare ocazie a meciului a aparţinut oaspeţilor. În minutul 2, Orac scăpat singur, şutează de la 8-9 metri lateral stânga milimetric pe lângă poarta lui Ilie. Apoi a urmat sarabanda ratărilor, şapte la număr, în minutele 11, 14, 27, 28 – bară, 29, 36 şi 38. Vâlcenii au deschis scorul în minutul 19 după acţiunea lui Câju care i-a centrat ideal lui Stromajer care de la 4 metri înscrie nestingherit: 0 – 1. Imediat după gol, crainicul stadionului anunţă că la Turda, Arieşul conduce pe F.C. Internaţional cu 1 – 0… Florin Verigeanu, preşedintele echipei de la Vâlcea şi antrenorul Alin Artimon aflat în tribună, pentru că este suspendat nouă etape, ţopăiau de fericire!
Doi eliminaţi
Verigean şi Artimon s-au mai liniştit după ce Popescu a fost eliminat de arbitru în minutul 30, pentru două cartonaşe galbene. Excesiv de nervos, atacantul Stromajer primeşte un cartonaş galben pentru un fault dur. „După cum joacă, Stromajer va mai primi un cartonaş galben, şi nu va termina meciul în teren”, a spus preşedintele Tuţală. Şi avea iar dreptate.În minutul 77, Stromajer a mai primit pe bună dreptate al doilea cartonaş galben, şi implicit pe cel roşu.
Costin i-a răspuns preşedintelui Tuţală cu o dublă
Ghinioanele Daciei s-au spart în minutele de prelungire al primei reprize. Atunci Iulică Vladu a reluat de la 5 metri, din cădere, o centrare venită de pe dreapta: 1 – 1. Claudiu Ionescu şutează în bară (min. 60), iar Perianu mai apără încă o minge pe care scria „gol”. Minutul 68. Dacia obţine un corner. Preşedintele clubului Dacia, Ion Tuţală, întreabă cu glas tare: „De ce nu vrea mingea să intre? Cât mai ratăm?”. Raul Costin parcă îl aude şi îi răspunde punând latul la mingea venită din corner: 2 – 1 pentru Dacia. Peste 6 minute tot Costin îl mai „găureşte” odată pe bravul Perianu, după o centrare a lui Enache: 3 – 1.
Goluri, spectacol şi nervoşii de la Vâlcea
La 3 – 1 se anunţă că, la Turda, Interul a egalat. Spectatorii izbucnesc în urale! Artimon se aşează umil pe scaun, iar Verigeanu se ridică şi pleacă nervos de pe banca tehnică. Cu doi jucători în plus, Dacia face spectacol pentru public. După un şir de vreo 25 de pase însoţite de „ole-uri”, Olteanu vrea să blocheze o minge şi face henţ în careu. Era minutul 81. Penaltyul este transformat de Orac: 3 – 2. În minutul 85 incredibilul era să se producă: Orac şutează năpraznic de la 17 metri în bară!!! Totul s-a liniştit în minutul 88 când juniorul Vintilă înscrie cu un şut puternic de la 7-8 metri, după un pas venit de la Claudiu Ionescu: 4 – 2, şi meciul era jucat.
Oamenii din Mioveni s-au bucurat pentru F.C. Internaţional!
Când lumea părăsea stadionul, crainicul anunţa că, la Turda, F.C. Internaţional a învins cu 2 – 1, golul victoriei fiind înscris de Vezan în minutul patru al prelungirilor! Şi argeşenii s-au bucurat din nou…