Camera de Conturi Argeş şi-a exercitat, în cursul anului 2020, funcţia de control/audit la nivelul unităţilor administrativ teritoriale din judeţul Argeş, se arată în Raportul instituţiei dat publicităţii zilele trecute.
La Albeştii de Argeş inspectorii Curţii de Conturi au exprimat o „opinie contrară”, deoarece „valoarea abaterilor cu influență asupra situațiilor financiare, în sumă totală de 1.527.912 lei, depășește nivelul pragului de semnificație stabilit în etapa de planificare a auditului de 185.807 lei”. Adică situaţia e gravă.
Curtea a constatat, printre altele, că „au fost efectuate plăți nelegale în sumă totală de 19.340 lei reprezentând contravaloarea consumului de energie electrică aferent activităților desfășurate de Secția 1 Poliție Rurală – Albeștii de Argeș în sediul preluat în administrare gratuită de la UATC Albeștii de Argeș, au fost efectuate plăți nelegale în sumă totală de sumă de 11.587 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor acceptate la plată și decontate dar neexecutate la obiectivul de investiție „Clădire administrativă P+M teren sport Albeștii de Argeș”, au fost efectuate plăți nelegale în sumă de 118.310 lei, reprezentând contravaloarea cantităților de lucrări acceptate la plată și decontate dar neexecutate la obiectivul de investiții „Modernizare prin asfaltare drumuri de interes local în comuna Albeștii de Argeș, județul Argeș”, au fost efectuate plăți nelegale în sumă de 7.139 lei, reprezentând contravaloarea cantităților de lucrări acceptate la plată și decontate dar neexecutate la obiectivul de investiții „Proiectare și execuție rețea de canalizare Albeștii Pământeni-Dobrotu, comuna Albeștii de Argeș”, etc.
Printre măsurile pe care UAT Albeştii de Argeş trebuie să le ia se numără recuperarea integrală a prejudiciului stabilit în timpul misiunii de audit financiar la nivelul sumei de 19.340 lei, adus bugetului local prin acceptarea la plată și decontarea contravalorii consumului de energie electrică aferent activităților Secției 1 Poliție Rurală – Albeștii de Argeș, recuperarea integrală a prejudiciului stabilit în timpul misiunii de audit financiar la nivelul sumei de 11.587 lei, adus bugetului local prin acceptarea la plată și decontarea contravalorii lucrărilor neexecutate la obiectivul de investiție „Clădire administrativă P+M teren sport Albeștii de Argeș”.