Curtea de Argeş nu are viceprimar de 6 luni

Procesul a fost pierdut în primă instanţă de Prefectură, dar a fost declarat recurs

Pe 3 septembrie s-au împlinit şase luni de când municipiul Curtea de Argeş nu are viceprimar, după ce Ştefan Dumitrache a fost suspendat din funcţie, hotărârea Consiliului Local prin care a fost ales fiind atacată în contencios administrativ de Prefectură. „Au încălcat legea la alegerea viceprimarului, şi a trebuit să facem asta”, ne-a spus fostul prefect Emanuel Soare la vremea aceea. „Nu au dreptate. Viceprimarul a fost ales conform legii şi conform Regulamentului de organizare şi Funcţionare al Consiliului Local, Regulament care era în vigoare”, ne-a spus şi secretarul general al municipiului, Radu Chirca.

Acesta din urmă a avut dreptate, pentru că Tribunalul Argeş a respins în ultimele zile din aprilie acţiunea Instituţiei Prefectului Argeş, dar această din urmă instituţie a făcut recurs. Procesul nu are însă un termen stabilit deocamdată. Acum, Ştefan Dumitrache, care a fost managerul Muzeului Municipal până la alegerea sa în funcţia de viceprimar, lucrează la Muzeul Goleşti, unde este şef de secţie.

Două tururi de scrutin

Vă reamintim că în noiembrie 2020 viceprimar la Curtea de Argeş a fost ales Ştefan Dumitrache, consilier local ales pe listele PSD. Ce-i drept a fost nevoie să se voteze de două ori ca să strângă numărul de voturi necesare, dar într-un final a reuşit după ce 10 dintre colegii săi din Consiliul Local l-au ales să fie viceprimar. Tocmai cele două tururi de scrutin au fost contestate de Prefectură.

La ședința la care a fost ales au fost trei propuneri pentru viceprimar  – Ştefan Dumitrache, Bogdan Marina şi Dan Petrescu. Deşi lucrurile păreau aranjate la începutul şedinţei, s-a constatat că nicio propunere nu avea numărul suficient de voturi – Dumitrache a avut 9 voturi, Marina 7 iar Dan Petrescu 2. S-a votat din nou iar Ştefan Dumitrache a câştigat cursa cu 10 voturi, deci la limită, în timp ce Bogdan Marina a avut tot 7, două voturi fiind anulate.

One thought on “Curtea de Argeş nu are viceprimar de 6 luni

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email