CURTEA DE ARGEŞ. Descoperă Oraşul Regal. BISERICA SÂN NICOARĂ – STUDII DE RESTAURARE

Asociaţia Montană Vidraru, cu sprijinul Consiliului Judeţean Argeş, a realizat un proiect foarte interesant şi binevenit. „CURTEA DE ARGEŞ. Descoperă Oraşul Regal” dezvăluie secretele şi frumuseţile oraşului, lucruri mai puţin ştiute chiar şi de către localnici şi necunoscute celor care nu au fost pe aici. Toate informaţiile şi fotografiile extrem de frunoase pot fi găsite pe www.visitcurteadearges.ro. Vă invităm să descoperim împreună Curtea de Argeş, Oraşul Regal.

Ctitorită în jurul secolului al XIII-lea, Biserica Sân Nicoara făcea parte din vechea incintă a Curţii Domneşti de la Curtea de Argeș. Asociată temporal cu cele mai vechi biserici din România – biserica din Densus, din Strei și din Ribița, originea bisericii Sân Nicoară este asociata popular cu Marghita, soția legendarului Negru Voda, sau cu Doamna Clara, soția voievodului Nicolae Alexandru Basarab și mama vitregă a lui Vlaicu Vodă.

Vitregite de timp, de vreme și mai ales de către oameni, zidurile de la Sân Nicoară se încăpățânează să stea-n picioare. Salvate de la demolare de Alexandru Odobescu ce a oprit un preot și câțiva localnici ce demolau biserica pentru valorificarea cărămizilor, aduse din nou în atenția publica prin munca doamnei Elena Georgescu și a domnului N. Stoenescu ce au realizat studiile de restaurare prezentate în imagini, zidurile de la Sân Nicoară continuă să reziste și să aștepte cuminți – vremuri mai bune sau ceva mai mult respect pentru istorie.

Imaginile cu Relevee și planuri de restaurare au fost preluate de pe site-ul relevee.uauim.ro.
În prima imagine v-am prezentat Sân Nicoară în contrast cu biserica din Strei, biserica din Ribița și biserica din Densuș.

Text şi foto www.visitcurteadearges.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email