Curtea de Argeș: Ceremonii dedicate Zilei Forțelor Terestre, pe 23 aprilie, la Cimitirul Eroilor

Manifestările includ ceremonie militară, serviciu religios, alocuțiuni oficiale și depuneri de coroane


Ziua Forțelor Terestre ale Armatei Române va fi marcată miercuri, 23 aprilie, și la Curtea de Argeș, printr-o serie de manifestări comemorative organizate la Cimitirul Eroilor, începând cu ora 12:00.


În fiecare an, la data de 23 aprilie, militarii Armatei Române sărbătoresc Ziua Forțelor Terestre, cea mai importantă categorie de forțe ale armatei, aflată sub patronajul spiritual al Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de Biruință.

Cu acest prilej, în garnizoana Curtea de Argeș va avea loc o ceremonie militară și religioasă dedicată atât militarilor activi, cât și memoriei eroilor căzuți în luptă.

Programul manifestărilor include trecerea în revistă a detașamentului și intonarea Imnului Național al României, urmate de oficierea serviciului religios. De asemenea, vor fi susținute alocuțiuni oficiale de către primarul municipiului Curtea de Argeș și comandantul Batalionului 33 Vânători de Munte.

Ceremonia va continua cu depuneri de coroane la Monumentul Eroilor din Cimitirul Eroilor și se va încheia cu defilarea detașamentului Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada”.

Evenimentul este deschis publicului, fiind așteptați toți cei care doresc să aducă un omagiu militarilor români și eroilor neamului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email