Nu poţi să nu te gândeşti că municipiul nostru este sabotat de cineva, că e cineva care vrea ca cetăţenii care locuiesc aici să nu mai plece în alte părţi, nu poţi să nu te gândeşti că cineva vrea ca nici un turist să nu mai intre în veci în Curtea de Argeş, dacă măsori gropile aflate la intrările în urbe dinspre Piteşti şi Râmnicu Vâlcea.
Nu am făcut un top al gropilor şi nici nu le-am măsurat. Nici măcar nu am dat cu maşina în ele, dar asta s-a întâmplat pentru că am oprit să le facem poze. Cei care au trecut pe lângă noi au dat mărunt din buze şi au adresat cuvinte duioase tuturor autorităţilor care ar putea rezolva problema. Am aflat cu toţii că nu se poate, direct de la cea mai autorizată sursă, ministrul Transporturilor, care a spus că a nins prea mult, s-au făcut deszăpeziri prea multe, şi e cazul să nu mai avem pretenţii la astuparea gropilor. Asta a zis ministrul. Dacă va fi într-adevăr aşa, gândiţi-vă cum vor arăta aceste cratere peste trei luni. Vom fi izolaţi de-a dreptul, în oraş, pe vreme frumoasă, fără ploi sau zăpadă, dar cu gropi multe în asfalt.
Sorin Badea