Sute de oameni rude, apropiaţi, cadre didactice, elevi şi părinţi l-au condus pe ultimul drum pe cel care le-a fost coleg, prieten, profesor sau îndrumător. La numai 59 de ani, profesorul Alexandru Theodor Ionescu a trecut în lumea celor drepţi, zilele trecute, în urma unui operaţii la inimă, care i-a adus sfârşitul. Ieri, numeroşi argeşeni i-au adus un ultim omagiu, ieri în jurul orei 12.00 la Biserica Sfântul Gheorghe.
Un om foarte apreciat de profesori şi elevi pentru faptul că şi-a dedicat întreaga sa viaţă învăţământului. În fiecare colţ din Colegiul Naţional „Vlaicu Vodă” se simte prezenta celui care până acum câteva zile era alături de elevi şi profesori. De-a lungul carierei sale didactice, Al.Th.Ionescu a dat dovadă de un înalt profesionalism şi a fost unul dintre cei mai distinşi colegi.
Cu lacrimi în ochi, cei prezenţi la înmormântare nu au putut spune prea multe, subliniind faptul că învăţământul argeşean a pierdut un om de valoare. Elevi şi foşti elevi l-au condus pe ultimul drum, cu flori şi coroane, pe cel care le-a fost dascăl.
Convoiul care a însoţit trupul neînsufleţit al profesorului s-a îndreptat ieri spre biserica Sfântul Gheorghe din municipiu, unde un sobor de preoţi a ţinut slujba de înmormântare. După slujbă, cei prezenţi l-au condus pentru ultima dată pe profesor spre Colegiul Naţional „Vlaicu Vodă”, după care trupul său a fost înmormântat la cimitirul „Sfinţii Îngeri”.
Despre profesor cu greu putem vorbi la trecut, el rămâne în sufletele noastre acelaşi om energic şi cu o deosebită tărie de caracter. Au rămas doar lacrimi şi durere pentru cel care a fost şi va fi în continuare un om valoros şi deosebit pentru învăţământul argeşean şi cultura noastră.