Cursuri de formare profesională pentru persoanele defavorizate

Un număr de 250 de persoane defavorizate din Argeş vor beneficia, începând din această lună, de cursuri gratuite de formare profesională. Cursurile vor fi organizate în cadrul proiectului „Împreună pentru o societate mai bună”, coordonat de Agenţia Naţională pentru Romi, în parteneriat cu Regiunea Sud Muntenia şi Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap din România. Marius Liţă, consilier pe problemele romilor în cadrul Instituţiei Prefectului Argeş, a anunţat ieri că aceste cursuri de calificare reprezintă prima fază a proiectului de integrare socio-economică a persoanelor de etnie romă, cu dizabilităţi sau cu venituri scăzute. „Cursurile vor dura trei luni, iar în această perioadă cei care le urmează vor primi o subvenţie, pentru a putea acoperi cheltuielile lor şi ale familiilor”, a declarat Liţă. El a spus că deocamdată nu a fost comunicat cuantumul exact al subvenţiei, dar ar putea fi vorba de aproximativ 50 de lei pe zi pentru fiecare cursant. Printre specializările în care vor fi calificaţi se numără cele de lucrători în construcţii, lucrători comerciali, îngrijitori, pomicultori, muncitori sezonieri în agricultură sau agenţi de pază.
Proiectul are un buget de aproape 5 milioane de euro
Proiectul „Împreună pentru o societate mai bună” este unul dintre primele proiecte din România în domeniul economiei sociale, având drept scop crearea de locuri de muncă pentru grupurile dezavantajate, cum ar fi persoanele de etnie romă, persoanele cu dizabilităţi şi cele cu venituri mici. Bugetul proiectului este de aproape 4,8 milioane de euro, banii urmând a fi folosiţi pentru activităţi de consiliere, calificare profesională şi creare de locuri de muncă.
În acest scop vor fi elaborate 80 de proiecte în domeniul economiei sociale, în vederea dezvoltării întreprinderilor şi cooperativelor sociale, urmând a fi create cel puţin 600 de noi locuri de muncă în ateliere, fabrici şi ferme de producţie. De asemenea, cel puţin 2.000 de persoane vor fi calificate pentru piaţa forţei de muncă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email