Cupa Campionilor a fost la Piteşti


În periplul său european, Cupa Campionilor a ajuns şi la Piteşti. În Piaţa Primăriei peste 2.000 de oameni au întâmpinat cel mai râvnit trofeu al echipelor de club din Europa. Au fost prezente oficialităţi ale municipiului Piteşti, echipele de juniori ale cluburilor din Argeş, eroul de la Sevilla, Helmuth Ducadam, precum şi cei trei foşti jucători ai Argeşului care au făcut parte din echipa Steaua, câştigătoare a Cupei Campionilor din anul 1986, Ilie Bărbulescu, Marian Radu II, şi Constantin Pistol. De asemenea, a fost prezentă şi doamna Gica Dobrin cu echipa de juniori de la clubul său privat „F.C. Nicolae Dobrin”.

Amintirea lui Bărbulescu despre seara magică de la Sevilla

Fostul fundaş stânga al Stelei, care a câştigat finala de la Sevilla din 1986, Ilie Bărbulescu, a povestit pentru prima dată cum şi de ce a fost primul jucător român care a pus mâna pe Cupa Campionilor, şi ce amendă usturătoare ar fi trebuit să plătească pentru acel gest al lui…

Amendat cu 20.000 de dolari pentru că a pus mâna pe Cupa Campionilor

„Eram cel mai aproape de centrul terenului, acolo unde se afla Cupa Campionilor, deoarece eu eram cel de-al cincilea executant al penalty-urilor. Dar Dukadam a apărat pentru a patra oară şi arbitrul Voutreau a consfinţit victoria noastră! De bucurie m-am repezit spre trofeu, am pus mâna pe el şi l-am sărutat! Imediat  am fost îndepărtat de Cupă de către cei care o păzeau. Gestul meu de bucurie a fost taxat a doua zi de mai marii de la UEFA: mi-au dat o amendă de 20.000 de dolari!!! Când am auzit mi s-a făcut rău de am căzut din picioare. De unde să dau eu 20.000 de dolari, când aveam diurnă de 3 dolari pe zi? I-am spus lui nea Ion Alexandrescu, Dumnezeu să-l ierte, că n-am bani să plătesc amenda, iar el a zis că o rezolvă. A vorbit cu Valentin Ceauşescu şi cu finanţatorul grec Vardinoianis, cel care a fost alături de noi şi ne-a susţinut în acea campanie a Cupei Campionilor.  Ce or fi făcut ei, ce n-or fi făcut că n-am mai plătit amenda. Vestea mi-a dat-o Valentin Ceauşescu, dar m-a avertizat: <Vezi să nu afle şeful cel mare (nn Nicolae Ceauşescu), că dăm de belea>. Acum mă bucur nespus că preţiosul trofeu a venit la noi la Piteşti, fie şi după mai bine de 23 de ani”, povestea Ilie Bărbulescu.

Lumea a scandat „Nicolae Dobrin”

Un moment emoţionant a fost atunci când cei prezenţi i-au scandat numele marelui fotbalist care a fost Nicolae Dobrin. Prinţul din Trivale ar fi putut fi câştigător al Cupei Campionilor cu Real Madrid, dar regimul din acea vreme nu l-a lăsat să se transfere la Real. Când era scandat numele celui mai iubit fotbalist român din toate timpurile, doamna Gica Dobrin a pierdut câteva lacrimi pentru soţul ei…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email