Cum va fi împodobit oraşul de sărbători

Foto arhivă

Anul trecut, pe 1 Decembrie, la Curtea de Argeş au avut loc mai multe manifestări dedicate Zilei Naţionale, şi au fost aprinse  luminiţele de Crăciun.
Batalionul 33 Vânători de Munte ”POSADA”, Primăria Municipiului Curtea de Argeș și reprezentanții M.A.I. și I.G.S.U au organizat mai multe manifestări. Astfel,  pe platoul din fața Bisericii Domnești, lângă Muzeul Municipal, a avut loc o expoziţie în cadrul căreia a fost prezentată  tehnică de armament specifică Vânătorilor de Munte, Poliției, Jandarmeriei și I.G.S.U. , apoi militarii au prezentat onorului oficialităților și a avut loc trecerea în revistă a gărzii de onoare. După serviciul religios primarul Constantin Panţurescu a vorbit despre semnificaţia zilei de 1 Decembrie. Unul dintre cele mai aşteptate momente ale zilei a fost retragere cu torțe a soldaţilor de la Biserica Domnească spre platoul din fața Sălii Municipale de Sport. Când s-a lăsat noaptea au fost aprinse luminiţele de sărbătoare, care au împodobit oraşul până la începutul anului acesta.

Rămânem însă doar cu amintirea, pentru că nimic din toate acestea nu se va mai întâmpla anul acesta. Am întrebat la Primărie cum va fi iluminat şi împodobit de sărbătoare municipiul şi ni s-a spus că „nu s-a hotărât nimic până în prezent”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email