La PNL candidaţii pentru Consiliul Local vor fi stabiliţi în urma unui sondaj de opinie, a declarat Sorin Sorescu, vicepreşedintele organizaţiei locale. „Ordinea pe listă se va stabili în funcţie de rezultatele sondajului. Cei 10 candidaţi aflaţi pe locurile eligibile vor fi trecuţi pe liste. Ne interesează intenţia de vot a alegătorilor, nu notorietatea acestora”, a spus Sorescu la conferinţa de presă a PNL Curtea de Argeş. Pe de altă parte, tot el a spus că „fiecare dintre noi poate aduna voturi, ca independent, urmând ca în cazul în care ar intra în Consiliu să voteze alături de consilierii PNL”. Sorin Sorescu a precizat că această din urmă declaraţie nu reprezintă o intenţie de-a sa sau de-a vreunuia dintre colegii săi de a candida ca independent pentru Consiliul Local.