Cum se împarte sărăcia la Curtea de Argeş

Săptămâna viitoare, cel mai probabil, va avea loc o şedinţă extraordinară de Consiliu Local în care se va vota bugetul. Nu trebuie să ne aşteptăm că autorităţile locale vor muta munţii anul acesta, atâta vreme cât cuvântul de ordine este „sărăcie” la Curtea de Argeş. Problema este cum se împarte şi această sărăcie, între cine şi ce, între ce firme şi ce fel de patroni. Cum vor fi distribuiţi banii locali, pentru ce fel de lucrări, pe unde va mai turna ceva asfalt dl. Ghiţă, de la Serviciul Public, până unde se va prelungi conducta de apă sau pe unde va fi ea schimbată, va fi interesant să aflăm.

Îmi amintesc de anii trecuţi, când primar era dl. Nicuţ, şi când acesta anunţa la conferinţele de presă, conferinţe care atunci chiar se ţineau, nu ca acum, că la şedinţa de adoptare a bugetului sunt bineveniţi toţi cetăţenii să asiste şi eventual să îşi dea cu părerea asupra lucrurilor care se vor face. Nu mai e valabilă invitaţia dar nici lucruri extraordinare nu se fac. Nu că s-ar fi făcut pe vremea dlui. Nicuţ, dar acum nici măcar spoiala de transparenţă şi aparenţa efortului nu mai există. La ce ne putem aştepta anul acesta de la municipalitate?! La mai nimic bun, cred eu. Am fost informaţi de dl. deputat Drăghici că proiectul referitor la PLANUL INTEGRAT DE DEZVOLTARE URBANĂ A MUNICIPIULUI CURTEA DE ARGEŞ a obţinut punctajul maxim, fiind clasat pe primul loc în ierarhia proiectelor din Regiunea Sud-Muntenia. Ne bucurăm şi ne dorim, fireşte, ca proiectul chiar să fie pus în practică. Până atunci, însă,  edilii trebuie să împartă sărăcia la Curtea de Argeş, iar preocuparea noastră este ca împărţeala să fie corectă. Cu toţii ne dorim să avem străzi asfaltate, cu apă curată, cu canalizare pluvială, străzi luminate noaptea şi curate, artere pe care să nu mai mişune câinii maidanezi, copiii să aibă locuri de joacă iar maşinile, locuri de parcare. Sunt lucruri simple, de bun simţ, pentru care plătim impozite şi taxe strângând din dinţi, uneori, când simţim că banii noştri, câţi sunt ei, intră în vreun buzunar prea repede.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email