Am mai scris în această pagină despre licitaţiile anunţate în ajun de Crăciun, fix pe 24 decembrie, şi ţinute la trei zile după Revelion. Licitaţiile acestea sunt pentru partea de publicitate a două proiecte, unul referitor la creşterea calităţii infrastructurii, iar celălalt la dotarea cu sisteme de supraveghere video a străzilor. Puteau să fie licitaţiile şi pentru praf de stele, şi pentru şampanie şi caviar pentru persoanele cu dizabilităţi, ar fi putut să fie anunţată licitaţie şi pentru izmenele funcţionarilor, pentru orice. Interesantă este procedura, care, nu-i aşa, respectă legea.
Este foarte ciudat, iar astăzi vom afla câştigătorul, sau câştigătorii, pentru care autorităţile locale s-au agitat atât. Vom vedea cine e în spatele firmelor care au avut suficient timp să adune toate actele necesare înscrierii la licitaţie, deşi era perioada dintre Crăciun şi Anul nou, când lumea, mai ales cea care lucrează la stat şi are salariul tăiat, numai chef şi timp de dat certificate fiscale ori alte acte, nu are. Am citit caietul de sarcini şi vă spun că numai cine ştia foarte bine cum stau lucrurile ar fi putut să strângă documentele necesare prezentării la licitaţie, sau, dacă e să o luăm altfel, caietul de sarcini părea făcut după actele pe care le avea o firmă, ACEA firmă, care s-a prezentat la licitaţii SIGURĂ că va câştiga. Cum ziceam mai sus, azi vom afla numele firmei şi dacă are vreo legătură cu cineva, persoană importantă, fireşte. Vă spun deocamdată doar că s-au prezentat aceleaşi două firme la ambele licitaţii, o societate fiind din Piteşti iar cealaltă din Sibiu.
Plecăm de la premisa de nevinovăţie, premisă de care se ţine seama din ce în ce mai rar. Suntem oameni de bună credinţă, şi credem despre ceilalţi la fel. Nu suntem deloc suspicioşi şi avem o părere bună despre toţi. Să zicem că suntem aşa. Tot nu putem să nu ne întrebăm – de ce mama dracu’ a fost anunţată o licitaţie pe 24 decembrie, iar ea s-a ţinut pe 4 sau pe 5 ianuarie, când lumea era tot ocupată cu sarmaua ?! Pentru cine se fac astfel de chestii, pentru cine sunt pregătite?! Nu poate să fie câştigată cinstit, fără şmecherii, o licitaţie, oricare ar fi ea, nu neapărat cele despre care vorbirăm mai sus?! Chiar dacă lucrurile ar fi decurs conform legii, suspiciunea rămâne, întrebarea „pentru cine s-au agitat între Crăciun şi Anul Nou aleşii”, tot rămâne. În ziarul de mâine vom publica numele câştigătorului sau câştigătorilor, şi vom vedea cine sunt ei. Dacă licitaţia a fost pe bune, foarte bine, dar imaginea celor care au făcut programarea tot şifonată este. Dacă licitaţia nu a fost pe bune, asta e. Noi nu putem face nimic.