Această rubrică este dedicată argeşenilor care vor să înceapă o afacere cu bani de la UE sau care vor să-şi dezvolte, cu fonduri europene, afacerea pe care o au. În fiecare zi în acest colţ de pagină veţi găsi informaţiile de care aveţi nevoie pentru a beneficia de bani europeni.
Axa prioritara 2
Masura 221 Prima împădurire a terenurilor agricole
Sprijinul pentru această măsură se referă la –
– Prima de înființare a plantațiilor forestiere (costuri standard), conform proiectului tehnic;
– O primă anuală pentru lucrările de completări și întreținere a plantației pe o perioadă de 5 ani;
– O primă anuală fixă (standard) ca și prima pentru pierderea de venit că urmare a împăduririi, pe an și pe hectar, pentru o perioadă de 15 ani.
Beneficiarii prin această măsură sunt deținători legali de teren agricol.
Următoarele categorii de beneficiari sunt eligibili pentru sprijin prin această măsură:
– Deținătorii privați de teren agricol, pentru înființarea plantației forestiere și executarea lucrărilor de întreținere pe o perioadă de 5 ani, precum și o primă compensatorie pentru pierderea de venit prin împădurire, stabilită pe an și pe hectar, pentru o perioadă de 15 ani;
– Autorități publice locale deținătoare de teren agricol, numai pentru înființarea plantației.
Beneficiarii din categoria concesionarilor / arendașilor sunt eligibili pentru toate formele de suport doar dacă proprietarul / proprietarii terenului în cauză sunt de acord cu împădurirea și cu obligațiile ce decurg din aceasta. Concesionarul nu beneficiază de plățile compensatorii pentru pierderea de venit agricol întrucât acesta nu exploata terenul respectiv la data acordării sprijinului. Finanţarea este de 100%, valoarea minimă finanţată fiind de 21 de euro pe hectar, iar cea maximă de 56 euro pe hectar.
Pentru orice fel de alte informaţii sau consultanţă pentru scrierea de proiecte vă aşteptăm la telefon 0737031037.