Cum să vă comportaţi la munte, dacă vă întâlniţi cu ursul


O simplă vizită la munte poate să se termine tragic. În ultima perioadă, tot mai mulţi turişti care au mers la munte, în zona Cumpăna sau la Casa Argeşeană, au dat nas în nas cu ursul. Pentru că au fost şi cazuri când ursul a atacat şi chiar a omorât un om la Corbeni, salvamontiştii argeşeni îi sfătuiesc pe cei care merg la munte să fie cât se poate de atenţi şi să evite, pe cât posibil, întâlnirea cu animalele sălbatice.

Fă zgomot!

Un prim sfat dat de salvamontişti este acela de a face zgomot în pădure. Aşadar, cântă, vorbeşte tare, loveşte cu o bucată de lemn copacii, pentru că instinctul urşilor îi îndeamnă să evite contactul cu oamenii. Este important de ştiut, că ursul nu atacă omul în timpul zilei, decât dacă este provocat sau rănit. Urşii gunoieri, deşi sunt obişnuiţi cu prezenţa umană, pot deveni agresivi când te aştepţi mai puţin. Oricât de pritenos ar părea, nu te apropia de el.

Nu atingeţi puii de urs!

De asemenea, turiştii sunt sfătuiţi să nu pună mână pe puii de urs. Chiar dacă sunt simpatici şi vin de multe ori spre oameni, salvamontiştii spun că ursoaica stă permanent cu ochii pe ei şi, în momentul în care te vei apropia, o să te atace. Aşadar, dacă observi cum puiul de urs care vine spre tine, strigă la el şi pleacă în direcţia opusă celei din care a apărut ursuleţul.

Mâncarea trebuie pusă la adăpost

Salvamontiştii mai spun că urşii se apropie de taberele oamenilor doar pentru a căuta hrană. Tocmai de aceea, ţineţi mâncarea şi gunoiul cât mai departe de cort. Nu lăsaţi nici un fel de alimente pe jos sau în cort.

Fugi la vale

Dacă totuşi dai nas în nas cu ursul, apucă-te să ţipi, să strigi şi să fluieri. Dacă eşti într-o zonă în pantă, atunci alergă la vale, pentru că ursul nu te va urma. Animalul fiind greu, se poate rostogoli aşa că sunt şanse slabe să te urmeze.

Aruncă rucsacul

În cazul în care ursul este în continuare pe urmele tale, aruncă rucsacul sau o haină de pe tine. Ai şanse ca animalul să fie preocupat de obiectele pe care le-ai lăsat în urmă şi tu poţi să câştigi ceva timp ca să te îndepărtezi.

O soluţie pentru a alunga ursul: spray-ul cu piper

Un alt sfat pentru turiştii care merg al munte este acela de a-şi lua cu ei un spray cu piper, sau dacă nu ai aşa ceva, şi orice deodorant spray poate să fie de folos. Pulverizat în nasul ursul, îl va pune pe fugă. Un alt lucru care îi sperie pe urşi este mirosul de transpiraţie al omului, de aceea un tricou transpirat bine şi lăsat pe o creangă, lângă cort, poate să te scape de vizita nedorită a ursului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email