Cum s-au cunoscut, s-au îndrăgostit şi s-au căsătorit Mircea Diaconu şi Diana Lupescu

Mircea Diaconu este un actor cunoscut. Argeşenii l-au văzut în filme numeroase înainte de a-l avea drept reprezentantul lor în Senatul României. Mircea Diaconu venea des la Curtea de Argeş şi până să fie senator, a mărturisit la o conferinţă de presă, pentru că oraşul nostru este apropiat de localitatea în care el s-a născut, comuna Vlădeşti, lângă Câmpulung. Adulţii de azi îşi amintesc precis de dragostea dintre actorii Mircea Diaconu şi Diana Lupescu şi despre faptul că se vorbea despre asta chiar şi în plin comunism. Cum s-au cunoscut, cum s-au îndrăgostit şi cum s-au căsătorit cei doi mari actori ne-a povestit în exclusivitate Mircea Diaconu într-un interviu pe care îl publicăm mai jos. Acesta este cadoul nostru de martie pentru doamnele şi domnişoarele care mai cred în dragoste şi în puterea ei.
Unde v-aţi cunoscut soţia şi când v-aţi îndrăgostit de ea?
– O cunoşteam pe soţia mea, pentru că suntem totuşi o lume mică noi, actorii. Eu eram asistent la facultate, ea era de departe cea mai frumoasă studentă, părea intangibilă. A terminat facultatea şi a plecat la Bacău, la teatrul de acolo. Eu lucram cu Liviu Ciulei şi din când în când veneau să asiste la repetiţii şi actori din alte provincii, la un soi de perfecţionare. La un moment dat a venit şi ea. Într-o pauză am invitat-o la o cafea. M-a refuzat. Nu înţelegeam de ce mă refuză…Mi-a căzut faţa. În sfârşit. A plecat la Bacău, iar vara am fost la Costineşti ca să prezint un film eu, iar pe ea am găsit-o acolo, prezenta un festival. Era bronzată şi aiuritor de frumoasă. Am stat de vorbă pe o terasă mult, am descoperit că avem multe în comun. Am întrebat-o cine eşti, mama, tata… Maică-sa era învăţătoare, şi tata era învăţător. Ne-am găsit nişte provinciali serioşi, aşa păream când vorbeam amândoi.

Ce s-a întâmplat mai departe?
– Toamna, mergeam pe stradă la Bucureşti, şi ploua, aveam o stare aşa, mai ciudată, de toamnă. M-am întâlnit pe stradă cu o prietenă de-a ei, Eugenia Vodă, şi am cerut numărul de telefon al Dianei. Am sunat-o seara şi i-am spus – „Ştii, o să am nişte deplasări, nişte turnee în zona ta, pot să trec să bem o cafea la tine?”. Mi-a zis – „Da, sigur”. Al doilea telefon a fost la gară, iar a doua zi la nouă eram la Bacău în centru. Am sunat-o din nou şi i-am spus „Am venit”. „Aoleu”, a zis ea şi mi-a spus cum să ajung acasă. M-am dus, era în blugi, singură acasă, a făcut cafeaua, am băut. În timp ce beam cafeaua, m-am trezit spunând – „Dacă te-aş cere de soţie tu ce ai spune?!”, iar ea a zis „Da, aş fi de acord!”, după care am vorbit de celelalte, de teatru, ca doi actori. După amiază am plecat cu avionul la Bucureşti înapoi şi m-a condus la aeroport. În holul acela de la aeroport am zis „Hai să mai vorbim o dată. Vrei să te măriţi cu mine?”, şi ea a zis „Da!”. Am zis atunci „Păi hai să vedem cum facem. Eu am acum teatrul, nişte filmări”, ea la fel, peste o lună eram liberi. Şi am zis –„Deci peste o lună. E în regulă. Pa, pa”, asta a fost vorba.

Cum a decurs acea primă călătorie cu avionul, în calitate de om aproape însurat?
– Păi m-am urcat în avion, avionul era condus de un pilot pe care îl cunoşteam, şi m-a văzut, a venit la mine şi m-a întrebat „Ce faci?”. I-am zis „Bine, mă însor!”. „Păi cum?”, m-a întrebat. Pe urmă, mă trezesc la un moment dat că vorbeşte pilotul în microfon şi toată lumea din avion aude – „Pe locul cutare stă actorul Mircea Diaconu şi se însoară!”. Cert este că peste câtva timp ea a venit cu avionul la Bucureşti, am aşteptat-o şi am dus-o să vadă unde va sta. Nu ştia dacă am casă, nu am casă, dacă locuiesc pe o bancă în parc! A văzut, i-a plăcut, apoi a venit peste o lună şi ne-am căsătorit la Bucureşti la primărie, apoi a doua zi am plecat cu maşina mea decapotabilă, de epocă, la Vlădeşti, la ai mei, unde am făcut nunta la biserică.
Ne-am urcat în maşină, iar pe la Găeşti a început să ningă, era 1 noiembrie. Când am ajuns la Vlădeşti era zăpada de-o palmă. În curtea bisericii venise lume, era zăpada peste iarbă, maşinile alunecau, femeile în rochii lungi împingeau maşinile. Ne-am dus acasă şi erau câţiva copii care ne aşteptau, puşi de taică-meu. Noi am ajuns primii, şi după un timp au venit şi ceilalţi.

Cum v-aţi petrecut noaptea nunţii la Vlădeşti?
– La un moment dat, pe la 3 noaptea, muream de somn, am căutat o cameră să dormim. Deschideam o uşă, găseam unii care dormeau ca sarmalele acolo, altă uşă, la fel. Am zis – „Hai sus în pod!”. Începusem să fac două cămăruţe mici, de student, acolo, dar nu le terminasem, şi erau nişte paturi de scândură, fără nimic pe ele, în cele două camere, o uşă şi un geam. Atât. Tot acolo era şuba lui taică-meu cu care venise din puşcărie. Am scuturat-o, şi ne-am învelit în şuba aia. Ne-am strâns aşa unul în altul, era noaptea nunţii!, şi la un moment dat Diana mea zice – „Mi-e frig la cap!”. Am luat o blăniţă de miel care era atârnată în pod şi i-am înfăşurat capul. Uite aşa am petrecut noi noaptea nunţii. Am dormit aşa până dimineaţa. Când am coborât în bucătărie lumea era la sobă, duduia focul, mama le ghicea în cafea, de vis! La noi, tot ce înseamnă relaţia dintre un bărbat şi o femeie a fost după ce eram căsătoriţi, şi nu a existat şi nu va exista niciodată „Înainte erai romantic, după nu ai mai fost!”

Cât a durat luna de miere?
– Luna de miere a fost aşa – mă duc şi plătesc o cabană la Cumpătu, la Sinaia. Mă duc cu soţia mea să stau o săptămână. Ajungem acolo, intrăm la recepţie, şi doamna aia – vai, v-aţi căsătorit. În cameră era sobă cu gaz şi ne-a dat de la recepţie două beţe de chibrit, pentru că mă simpatiza. Cadoul meu de nuntă a fost o cutie de chibrituri care avea două beţe. Robinson Crusoe, pur si simplu. Amândoi am aprins focul în soba pe gaze care era în cameră şi l-am păzit zi şi noapte, că nu mai aveam chibrituri. După o zi şi o noapte, Diana mea zice – „Auzi, hai acasă că avem treabă!” Şi am plecat acasă, că aveam treabă, şi aşa am rămas toată viaţa noastră, avem treabă. Asta a fost luna de miere, o zi şi o noapte, dar în cursul vieţii au mai fost alte zile şi nopţi care au avut aceeaşi calitate, şi am zis – „Mă, hai să o adăugăm tot la luna de miere!”. S-au făcut multe luni între timp.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email