Cum promovează primăria municipiul, şi cum trebuie să-l promoveze

După cum aţi aflat din numărul de ieri al ziarului nostru, primăria Curtea de Argeş s-a prezentat la Târgul Internaţional de turism de la Romexpo cu un stand foarte slab. Vizitatorii erau lămuriţi de o tânără care nu ştia prea multe despre oraş, şi le dădea acestora nişte pliante şi ghiduri subţirele. Participarea la târgul de turism face parte din punerea în practică a proiectului „Curtea Domnească de Argeş . capitala turismului românesc”.
Ce prevede proiectul
Proiectul „Curtea Domnească de Argeş- capitală a turismului românesc”, are o valoare de1,025 milioane de lei noi, adică vreo 10 miliarde de lei vechi, şi trebuie implementat în 12 luni. Conform site-ului Primăriei, obiectivele specifice ale acestui proiect sunt:
1. Promovarea la nivel naţional şi internaţional a potenţialului turistic al municipiului Curtea de Argeş, prin valorificarea produselor turistice locale, respectiv Biserica Domnească, Muzeul Municipal Curtea de Argeş, Biserica San Nicoară, Muzeul de etnografie Casa Norocea, Mânăstirea Curtea de Argeş, Parcul Fântâna lui Manole, în vederea transformării acestei unităţi administrativ-teritoriale într-o destinaţie de excelenţă ce oferă servicii turistice similare celor din statele membre ale Uniunii Europene dar care poartă amprenta culturii şi civilizaţiei autohtone, în contextul iniţierii la nivel comunitar a unei strategii ce vizează asigurarea unei mai bune vizibilităţi a destinaţiilor turistice din Europa;
2. Dezvoltarea brand-ului „Curtea Domnească de Argeş – capitală a turismului românesc” printr-o campanie de promovare activă şi instituirea parteneriatului public – privat (autoritatea administraţiei publice locale, cetăţenii, instituţii şi mediul de afaceri) utilizând mijloace moderne, rapide şi eficiente de promovare, bazate pe TIC (portaluri, prezentări virtuale, campanii de mail-ing, newsletter, expoziţie virtuală a produselor turistice promovate, hărţi digitale ale circuitelor turisice, interoperabilitatea cu sisteme de rezervare on-line);
3. Creşterea contribuţiei sectorului turismului la dezvoltarea economico-socială durabilă a municipiului Curtea de Argeş, prin valorificarea resurselor turistice şi a patrimoniului natural, istoric si cultural autohton.
Deşi este prevăzut clar parteneriatul public – privat, la standul primăriei de la Romexpo accesul agenşilor economici din turism a fost interzis. „Nu ne-a lăsat Autoritatea de Management a proiectului”, a spus Claudia Gâlcă, angajatul primăriei pe post de specialist pe fonduri europene.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email