Cum mi-ar plăcea să fie la Curtea de Argeş în 2011

Bulevardul Basarabilor perfect asfaltat, fără gropi, fără maşini lăsate aiurea în parcare, cu teii a căror coroană a fost tăiată milimetric, ronduri de flori şi iarba tăiată scurt, rigole curate, bănci vopsite şi întregi, coşuri de gunoi multicolore şi fără pic de rugină, bannere vii, nerupte şi nezdrenţuite care atârnă jalnic în copaci, Băsescu dat jos măcar de pe ziduri, câini puţini, şi doar în lesă, pubele impecabile şi ghene spălate zilnic, blocuri frumoase, cu balcoane, toate la fel, clădiri renovate şi care păstrează stilul tradiţional, curent electric tot timpul, fără maşini care aleargă pe stradă cu geamul dat jos, astfel încât să audă tot omu’ maneaua dată la maxim, copii politicoşi, apă la robinet pe strada Uliţa Poştei, nu pe mijlocul drumului, asfalt în Marina, stradă pe strada Făgetului, nu o ulicioară sau o potecă, marcaje rutiere în cartierul Ivancea, alei fără gunoaie între blocurile din Progresu, funcţionari amabili la Primărie şi la Fisc, doctori odihniţi şi cu chef de muncă la Spital, poliţişti oneşti, preoţi cinstiţi şi cu har, Biserica Domnească refăcută complet la interior, parcul San Nicoară gol de prezervative folosite, magazin de vise închis, baruri în care nu sunt serviţi minorii, oraş fără producătoare care vin de două ori pe an şi scot la înaintare ţoalele şi bijuteriile făcute cu multă muncă, Parchet în care să nu plouă, Judecătorie cu procese puţine, fără bătrâni care împrumută de la CAR ca să-şi plătească factura la gaze, facturi corecte şi transparente pentru tot ce consumăm, magazine în care să găseşti şi altceva, nu numai ce se vinde în complexul Europa, cetăţeni la spectacole, cetăţeni în librării, fără probleme la canalizarea de pe strada Râmnicu Vâlcea, oraş în care animalele domestice nu sunt crescute lângă ferestrele blocurilor, municipiu de secol 20 în care turiştii stau la coadă la intrarea în Mănăstire, ca la Sagrada Familia, hotelurile şi pensiunile sunt pline, iar tunelul dintre San Nicoară şi Biserica Domnească e celebru.

Sunt convinsă că fiecare dintre dumneavoastră are de adăugat multe lucruri la cele scrise mai sus. Cum, însă, foarte puţine dintre ele se vor şi îndeplini, nu ne rămâne decât speranţa, pentru că, nu-i aşa, speranţa moare ultima. Iar noi mai putem spera vreun an şi jumătate, până când vom deveni importanţi pentru cei care visează, dar nu ca noi, la un oraş mai bun, ci la un caşcaval mai mare.

Anul acesta s-a cam terminat. Nu ne rămâne decât să sperăm că cel care vine va fi mai bun. Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră. Să ne vedem cu bine în 2011!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email