Cum începe şcoala la Curtea de Argeş

Vineri, la Primăria Curtea de Argeş a avut loc o întâlnire a reprezentanţilor administraţiei publice locale cu directorii unităţilor de învăţământ din oraş. „Din punctul nostru de vedere, al administraţiei locale, nu sunt probleme. Şcolile sunt pregătite să înceapă normal pe 14 septembrie”, spune primarul Constantn Panţurescu. Regulile care trebuie aplicate au fost făcute publice săptămâna trecută, iar la Curtea de Argeş se respectă, spune edilul.

Astfel, clasele de elevi trebuie aranjate în așa fel încât să se respecte distanțarea de minimum un metru sau, acolo unde nu este posibil, să fie montate separatoare transparente. Elevii vor purta mască de protecție și trebuie supravegheați în pauze pentru a păstra distanța și nu vor face schimb de obiecte personale.

Ce măsuri se iau

Măsurile esențiale pentru prevenirea/limitarea pe cât posibil a îmbolnăvirii includ: Igienă riguroasă a mâinilor; Măsuri ferme de curățenie și dezinfecție în unitatea de învățământ; Purtarea măștii de protecție atât de către elevi, cât și de către întregul personal pe toată perioada atunci când se află în interiorul unității de învățământ; Limitarea contactului dintre elevi din clase diferite. Evitarea schimbării sălii de clasă de către elevi pe parcursul unei zile. Principiul de urmat este „1 clasă de elevi = 1 sală de clasă”.

Alte măsuri esențiale menționate sunt informarea permanentă a personalului, elevilor și părinților / aparținătorilor cu privire la măsurile de protecție împotriva infecției SARS-CoV-2; Necesitatea izolării la domiciliu a elevilor, în cazul apariției febrei sau a altor simptome de suspiciune COVID-19 (tuse, dificultate în respirație, pierderea gustului și a mirosului) la elev sau la un alt membru al familiei.

Referitor la organizarea sălilor de clasă, se va elimina mobilierul care nu este necesar, iar cel rămas va fi așezat așa încât să fie obținută distanțarea de minimum 1 metru între elevi sau montarea de separatoare transparente în situația în care distanțarea nu este posibilă. Băncile vor fi poziționate astfel încât elevii să nu stea față în față, iar contactul între preșcolarii/elevii din grupe/clase diferite va fi evitat. Acolo unde este posibil, se va asigura decalarea pauzelor încât să fie limitat numărul de persoane prezente în grupurile sanitare și în curtea școlii, cu scopul respectării distanțării fizice. Totodată, va fi gestionat fluxul de elevi care merg la toaletă (plecarea și întoarcerea de la/la clasă, evitarea aglomerării în interiorul grupului sanitar).

Elevii, instruiţi să nu se atingă

Intervalele aferente recreațiilor vor putea fi stabilite în mod eșalonat pentru fiecare clasă, acolo unde este posibil, iar elevii vor fi supravegheați pe toată durata pauzelor de către cadrele didactice, pentru păstrarea distanțării fizice. Elevii vor fi instruiți să nu interacționeze fizic (nu se vor îmbrățișa, nu își vor atinge reciproc mâinile și nu vor sta aproape unul de celălalt); Nu vor fi practicate jocuri de contact sau cu mingea, nici activități care implică schimbul de obiecte. Vor fi evitate de asemenea structurile de joc ale căror suprafețe de contact nu pot fi dezinfectate; Nu vor fi utilizate băncile/scaunele exterioare (acest lucru fiind indicat prin aplicarea unor marcaje, dispozitive de distanțiere etc.). În caz contrar, va fi asigurată în mod regulat o dezinfectare adaptată; Vor fi eliminate jocurile și alte activități care implică formarea unor grupuri care duc la reducerea distanței dintre elevi; Elevii nu vor consuma în comun mâncarea sau băuturile și nu vor schimba între ei obiectele de folosință personală (telefoane, tablete, instrumente de scris, jucării, etc.).

Ce cred argeşenii despre  începerea anului şcolar

Pe 14 septembrie începe şcoala şi la Curtea de Argeş, chiar dacă directorii instituţiilor deînvăţământ nu prea ştiu cum. Sigur, ştiu ce reguli trebuie respectate, dar abia săptămâna aceasta vor afla sigur ce scenariu se va aplica la Curtea de Argeş, dacă elevii vor veni pe rând la şcoală ori dacă şcoala va începe mai întâi online.

Oricum ar fi, părinţii îşi pregătesc copiii de şcoală, fie şi numai din punct de vedere al rechizitelor şi hainelor. Nu toţi vor să îi trimită pe cei mici la cursuri, unii preferând să ştie că sunt acasă şi învaţă online. Alţii, însă, ne-au spus că elevii trebuie să meargă la cursuri ca să înveţe şi că îi vor trimite la şcoală echipându-i corespunzător.

Ana Maria B., 37 de ani – „Am o fetiţă care e în clasa a patra şi abia aşteaptă să înceapă şcoala, să-şi vadă colegii, pe unii nu i-a mai văzut din martie. I-am cumpărat deja ghiozdan, că nu am mai scăpat de ea, penar, nişte caiete. Trebuie să ne spună doamna învăţătoare ce îi trebuie exact. O să meargă la şcoală pentru că îşi doreşte şi cred că aşa trebuie să fie şcoala, la şcoală, nu acasă”.

Ionuţ M., 40 de ani – „Fiul meu e la liceu şi se duce la şcoală pe 14 septembrie, e nerăbdător chiar. E mare, în clasa a XII-a, vede şi el ce se întâmplă, dar ştie că la vară are examen de bacalaureat, să sperăm că nu va fi ca anul acesta, apoi la facultate. Anul acesta este important pentru noi”.

Magda P., 35 de ani – „Mă bate la cap din august băiatul meu că el vrea la şcoală. E în clasa a patra. Sigur o să meargă, dar vorbim mereu despre ce trebuie să facă. Vrea măşti cu mesaje şi sunt destul de scumpe, e 20 de lei una, dar e refolosibilă, o să-i luăm că nu a vem ce să facem. I-am spus că nu mai trebuie să schimbe pixuri cu colegii, că nu trebuie să se îmbrăţişeze… sper să nu uite”.

Ionela S., 29 de ani – „Eu nu aş vrea să-i trimit la şcoală, că stăm cu părinţii mei , tata are diabet, mama e bolnavă… mi-e teamă să nu ia ei ceva de la şcoală şi să aducă acasă, dar dacă toţi se duc, îi trimit şi pe ai mei”.

Mircea T., 60 de ani – „Nu este nimic, ne îndobitocesc guvernanţii. Nepoţii mei o să meargă la şcoală, că aşa trebuie”.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email