Liviu Nicolae, director SC IPEE Amiral Trading – „Trebuie făcute schimbări”. Mii de argeşeni şi-au pierdut locul de muncă, profitul companiilor a scăzut semnificativ, iar angajările se pot număra pe degete. Acesta este tabloul anului trecut. Nici anul 2010 nu este privit cu ochi buni de oamenii de afaceri din municipiu. „Anul 2009 a fost mai bun ca 2007, însă mai slab ca 2008. În 2009, cifra de afaceri a fost cu 3 la sută mai mică faţă de 2008, iar profitul obţinut a fost la jumătate faţă de cel din 2008. Pentru ca anul acesta să fie mai bun ar trebui făcute câteva schimbări, cum ar fi un curs valutar fix şi o mai mare încredere în ceea ce priveşte încasarea cecurilor la ordin. Totodată, statul ar trebui să acorde şansa egală tuturor firmelor din România, chiar dacă unele sunt de 100 de ani pe piaţă şi altele doar de trei – patru ani. Este necesar ca importul şi exportul să fie făcute cu solidaritate. Măcar 80 la sută din cât se importă ar trebui să se exporte. Să se dea o şansă măcar egală şi produselor finite realizate în ţara noastră”, a spus Liviu Nicolae, director SC IPEE Amiral Trading Impex S.A. Mihai Badea, director RMR – „Un an pesimist”. În continuare, domeniul construcţiilor este unul dintre cele mai afectate de criza economică. Numărul firmelor din acest domeniu a scăzut semnificativ în ultimul an. Mihai Badea, director RMR, priveşte cu pesimism către noul an. „Anul 2009 a fost un an dificil pentru toţi, nu numai pentru noi, însă ne-am descurcat cum am putut, dar din fericire s-a terminat. Profitul a fost mult mai slab ca în anii anteriori. Noul an, 2010, este din punctul meu de vedere unul pesimist. Nu se ştie ce va fi, dar mergem înainte şi sperăm că va fi mai bine”, a spus Mihai Badea, director RMR Argeş SRL Curtea de Argeş.