La Curtea de Argeş funcţionează două supermarketuri, cel de lângă stadion şi cel din cartierul Ivancea. La apariţia acestora ne-am bucurat cu toţii, convinşi că vom putea cumpăra mâncare, mai ales, la preţuri bune, şi vom avea de unde alege. Anii au trecut, şi ne-am dat seama că a fost o mare ţeapă, dar o ţeapă pe care şi-au luat-o toţi locuitorii oraşelor mici, aşa, ca al nostru, care au crezut că au ajuns în lumea civilizată cu aceste magazine.
O poveste adevărată
A fost odată un oraș mic numit Curtea de Argeş. În acest mic oraș oamenii își făceau cumpărăturile la câteva mici magazine, își cumpărau fructele și legumele din piață, hainele de la mici croitori sau fabricate local și își construiau casele cu mici constructori din zonă. Câțiva mici comercianți au început să prospere și au început să investească bani în construcții, în propriile magazine sau în noi afaceri generând noi afaceri. Alți mici întreprinzători au acoperit noua cerere cu firme mici de construcții și evident au angajat o parte din populația orașului. Încet, încet orașul nostru se dezvolta și începuse să se formeze o micuță clasă de mijloc a cărei putere de cumpărare creștea de la an la an. Într-o zi, aproape de centrul orașului un lanț internațional de supermarketuri a venit și a deschis un imens magazin. În același timp, agresiv, pe toate televiziunile, locuitorilor orașului li se inducea un stil de viață extravagant, strălucitor, insinuându-se în mentalul colectiv în cel mai pervers mod, după lungi studii de psihiologie socială. Practic un nou mod de viață. Prima dată oamenii au mers din curiozitate la noul, luminosul și uriașul magazin. Era ceva că în filme, ca în modul de viață văzut la televizor. Acest magazin era o parte din iluzia prosperității și a unei vieți la care ei nu ajunseseră încă. După aceea au observat că produsele vândute aici erau mai ieftine decât la vechile magazine de unde își cumpărau cele necesare. Încet, încet, orbiți de mulțimea produselor și veselia culorilor de pe ambalaje, au început să cumpere mai mult, şi mai mult. Disperați, micii comercianți au constatat că volumul vânzărilor le scădea pe zi ce trece. Au redus intial prețurile. Unii chiar au rezistat câțiva ani. După un timp însă supermarketul a început să scadă prețul și să facă promoții, în mod ciudat, chiar la produsele care rezistau. Lovitura fatală a fost dată atunci când în micul oraş Curtea de Argeş a apărut al doilea supermarket, mai mare, mai strălucitor, mai atrăgător decât primul. Atunci, micii comercianți au fost nevoiți să închidă magazinele. Mulți oameni au rămas șomeri.
Prețurile în supermarketuri au scăzut și mai mult. Mezelurile se puteau face din resturi și adaosuri chimice, carnea nu mai era perisabilă, injectată cu chimicale, legumele rezistau o lună și erau perfecte, conservele nu mai erau conserve. Sute de afaceri locale au dat faliment și mii de oameni au rămas pe drumuri
După câțiva ani ani
Anii au trecut peste micul nostru oraș. Tinerii, în lipsa locurilor de muncă și în lipsa perspectivelor, au ales să plece în orașe mai mari la studii și în cea mai mare parte în afară țării, la munca de jos. Au fost numiți „scalvii Europei” și au învățat ce înseamnă umilința. Constructorii s-au împrăștiat în toate colțurile lumii, croitoresele pricepute au ajuns îngrijitoare în țările Europei .
Acum magazinul din apropierea centrului oraşului arată vechi și obosit, şi începe să se transforme astfel şi cel de-al doilea supermarket. Și-au atins obiectivul. Au secat financiar mica noastră comunitate și nimeni nu mai pune preț pe calitate. Marfa este din ce în ce mai proastă și mai puțin diversificată. Câțiva producători internaționali domină rafturile cu „mâncarea zombie”. Populația rămasă s-a îmbolnăvit in cauza alimentației chimizate și lipsită de valoare nutritivă. Cei care au rămas sunt îmbătrâniți într-un oraș umbră a ceea ce a fost odată. Clădirile sunt în paragină, blocurile sunt pe jumătate nelocuite. Sărăcia a cuprins întregul orășel. La țară, populația rămasă s-a refugiat în băutură și a abandonat munca pământului pentru că nu mai existau beneficii.
La început dezastrul a fost ceva mai mic
Claudia avea un mic magazin la parterul unui bloc din centrul municipiului. „Când s-a deschis primul supermarket, chiar din ziua aceea, vânzarea a căzut brusc. Vecinii mei, cei cărora le dădeam pe datorie o lună întreagă, şi îmi plăteau la pensie sau când luat salariul, au descoperit brusc că au bani şi s-au dus la Lidl. Stăteau la coadă chiar de dinainte ca ei să deschidă şi ieşeau cu cărucioarele pline de cumpărături. Pe la mine nu mai dădeau deloc, nici să-şi plătească datoriile. M-am dus şi eu acolo, să văd ce preţuri sunt, ce marfă e. Într-adevăr, aveau preţuri mai mici, dar şi mărfuri de care nu auzisem, mărci de care nu auzisem, pe unele nu scria nimic în limba română. În fine, am mai umblat şi eu la preţuri, am discutat cu distribuitorii, am încercat să mă menţin. În câteva luni a trebuit însă să închid magazinul, căci nu mă mai descurcam. Am dat afară cei doi angajaţi, am eliberat spaţiul pentru care plăteam chirie. Nu am recuperat decât jumătate din datorii”, ne-a povestit femeia.
Încet, încet, s-a văzut cu ochiul liber dezastrul care era pe cale să înceapă. Spaţii comerciale goale, lăsate cu anii la închiriat dar rămase libere până azi.
Când banii au plecat cu toţii din oraş
În centrul municipiului, un magazin al unui om de afaceri cunoscut şi apreciat, a început să scârţâie, apropierea de supermarketul străin dovedindu-se aproape fatală. Au fost reorganizate rafturile, au fost făcute promoţii, s-au anunţat concursuri pentru cumpărători. Omul de afaceri a folosit toată strategia de marketing posibilă la Curtea de Argeş, dar totul a fost în zadar. „Oamenii merg să cumpere de acolo. Le iau ochii culorile şi preţurile tăiate de pe etichete, chiar dacă acum nu mai sunt ce a fost. Uşor, uşor au crescut şi ei preţurile, dar argeşenii au rămas cu ideea că acolo e cel mai ieftin, iar noi am rămas cu paguba”, mărturiseşte omul de afaceri. Până şi magazinele din comunele învecinate municipiului au avut serios de suferit. Unul mai mare, din Albeşti, a fost la un pas să închidă, iar acum abia supravieţuieşte. „Când a fost deschis supermarketul din Ivancea zile în şir abia intra în magazin câte un cumpărător”, ne-a spus proprietarul acestuia.
Producător autohton, cu marfa vândută dar fără bani
Lucrurile sunt simple. Cele două supermarketuri din Curtea de Argeş fac parte din aceeaşi familie, iar banii pleacă direct în Germania. La noi rămân impozitele pe salarii, oricum mici faţă de ce plăteşte angajatorul german în alte părţi, şi impozitul pe clădiri, şi acela la fel de mic.
Apoi. Marfa este în cea mai mare parte adusă din străinătate. Producătorii autohtoni ies aproape în pierdere când vând la supermarket, pentru că preţurile la care sunt obligaţi să-şi dea produsele sunt extrem de mici, iar profitul pe care l-ar putea obţine este redus la zero din cauza nenumăratelor taxe pe care sunt obligaţi să le plătească.
Un alt om de afaceri a livrat unui astfel de supermarket un tir cu marfă. Multă, dar la preţ redus. La final, când să-şi ia banii rezultaţi din vânzarea mărfii, a constatat că trebuie să mai aducă el de acasă câteva sute de lei, deşi produsele fuseseră în mare parte vândute. Dar erau ieftine şi fuseseră expuse pe rafturi aflate la înălţimea ochiului cumpărătorului, la intrare, pe aleea principală, şi pentru fiecare dintre aceste avantaje trebuiau plătite taxe. Omul nici nu a mai luat înapoi marfa nevândută, căci transportul însemna o altă pagubă, dar nici nu a mai vândut prin supermarketuri.
