Cum a fost sărbătorită Ziua Internaţională a Copilului la Curtea de Argeş

Ziua Internaţională a Copilului a fost marcată şi în municipiul nostru printr-o serie de manifestări care s-au desfăşurat, week-end-ul trecut, în parcarea de la Biserica Domnească. Evenimentul a fost organizat de Clubul Copiilor Curtea de Argeş în parteneriat cu primăria municipiului şi Centrul de Cultură şi Arte „George Topîrceanu”.
Manifestările dedicate copiilor au debutat au debutat cu o nouă ediţie a Cupei de vară la tennis de câmp, competiţie ce s-a desfăşurat atât pentru fete cât şi pentru băieţi, dar şi pe categorii de vârstă. Participanţii au reuşit să îi suprindă pe spectatori cu jocuri bune şi schimburi de mingi spectaculoase, toate acestea în uralele
prăinţilor ori colegilor.

O altă acţiune care a devenit deja una de tradiţie în municipiul Curtea de Argeş, a fost concursul „Copiii au talent”, inspirat din mult mai celebrul show de televiziune „Românii au talent”. În cadrul competiţiei, s-au întrecut zeci de copii şi tineri talentaţi din municipiu, care au prezentat în faţa juriului ceea ce ştiau ei mai bine să facă. Astfel, în timp ce unii au cântat la pian sau la chiatră, alţii au dansat sau au interpretat diferite melodii.

Concursul judeţean de carturi a revenit la Curtea de Argeş

După o pauză de mai mulţi ani de zile, a fost organizat din nou la Curtea de Argeş concursul judeţean de carturi, la care au participat echipaje din municipiul nostrum, Mioveni, Piteşti, Câmpulung Muscel sau Rucăr. Şi aici cei mici s-au întrecut în probele de viteză sau de îndemânare la finalul cărora au fost recompensaţi cu diplome şi premii surpriză.

 

În ultima zi a programului festiv pregătit de organizatori s-a dat startul la concursurile de desene pe asfalt, biciclete, role, trotinete sau cros, unde s-au întrecut foarte mulţi copii. Cu toţii au primit din parte organizatorilor diplome, cupe sau dulciuri. Nu a lipsit din program nici concursul Tip Top Minitop, dedicat preşcolarilor din municipiu. Micuţii au cântat, au recitat poezii şi au dansat, tot timpul fiind încurajaţi de părinţi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email