Cum a decurs prima zi de şcoală pentru elevii argeşeni

Ieri, pentru elevii din toată ţara a fost prima zi de şcoală. Încă de la primele ore ale dimineţii în municipiul Curtea de Argeş a început agitaţia. „Bobocii” însoţiţi de părinţi cumpărau buchete de flori şi se îndreptau emoţionaţi spre şcoli, în

timp ce elevii mai mari aşteptau cu nerăbdare reîntâlnirea cu prietenii şi colegii. Aglomeraţie, gălăgie, flori, emoţii şi o vreme frumoasă – asta a fost atmosfera în şcolile din municipiu. În curtea Şcolii Generale „Armand Călinescu” elevii erau grupaţi în jurul doamnelor învăţătoare. Cei mici, din clasa I, erau foarte emoţionaţi. Se bucurau că îşi vor face noi prieteni, dar aşteptau să vadă şi cum va sta treaba cu învăţatul. „Cred că o să-mi placă aici la şcoală. Cunosc doi sau trei copii că am fost împreună şi la grădiniţă”, spune Bogdan, elev în clasa I.

 

„Nu vreau tati la şcoală, du-mă înapoi la grădi. Eu acolo vreau”

Părinţii sau bunicii care îi însoţeau pe micuţi le aranjau acestora gulerul de la cămaşa, uniforma şi părul, pentru a face impresie bună în prima zi de şcoală. „Andrei, stai să-ţi aranjez uniforma şi cămaşa. Să nu-ţi faci probleme că astăzi stau eu cu tine. O să fie frumos la şcoală şi o să-ţi faci noi prieteni. Uite câţi copii sunt”, spune o mămică, încercând să-şi încurajeze fiul care o ţinea strâns de mână. Băieţelul este puţin speriat de agitaţia din jurul lui şi nu se dezlipeşte de mămica lui. O altă fetiţă plângea, pentru că nu dorea să meargă la şcoală. „Nu vreau tati, du-mă înapoi la grădi. Eu acolo vreau”, spune printre lacrimi Miruna. Părinţii încercau din răsputeri să o calmeze şi să o liniştească. „Acum eşti fetiţă mare şi trebuie să mergi la şcoală. Uite că sunt mulţi copii de vârsta ta şi îţi promit că va fi bine. Vino să o cunoşti pe doamna învăţătoare”, spune Mihai, tatăl fetiţei.
Cadrele didactice, mai ales învăţătoarele „bobocilor” aşteptau cu mare nerăbdare întâlnirea cu copiii, cărora le vor îndruma paşii timp de patru ani. „Toţi sunt minunaţi şi abia aştept să îi cunosc. Primii ani de şcoală sunt foarte frumoşi şi cu siguranţă nu îi vor uita niciodată. Le urez succes tuturor copiilor”, spune o învăţătoare. Părinţii elevilor încercau şi ei să discute cu dascălii despre materiale şi rechizitele necesare pentru noul an şcolar. Elevii mai mari erau şi ei foarte bucuroşi că şi-au reîntâlnit colegii, cărora abia aşteptau să le povestească cum şi-au petrecut  vacanţa de vară. „Băi, eu zic să mergem la un suc că nu avem ce face aici”, spune unul dintre elevi. Imediat vine răspunsul: „Mergem, Fane, stai să luăm şi noi orarul”, spune un alt elev.

Emoţii mari şi pentru „bobocii” de la liceu

Elevii clasei a VIII- a se gândeau că acesta va fi ultimul an al lor în şcoala generală, locul unde au petrecut opt ani de zile şi unde au legat multe prietenii, care vor rezista mult timp de acum încolo. „Nu-mi vine să cred că au trecut repede atâţia ani. Este ultimul an al nostru împreună. Fiecare se va duce apoi la liceu şi va merge pe drumul său. Cu siguranţă ne vom mai întâlni şi la liceu, dar poate că nu în aceeaşi clasă. Nu o să uit niciodată anii aceştia”, spune Alexandra, elevă în clasa a VIII-a. În prima zi de şcoală emoţii mari au avut şi „bobocii” de la liceu. Aceştia aşteptau şi să-şi cunoască dirigintele dar şi noii colegi de clasă. „Sunt foarte nerăbdător să îi cunosc pe noii colegi. Am emoţii trebuie să recunosc, dar trec peste acest lucru. Am foarte mulţi prieteni aici la liceu şi o să mă  integrez în timp scurt”, spune Alina, elevă la Colegiul Naţional „Vlaicu Vodă”.

Terasele din municipiu au fost luate cu asalt de elevi

După ce au s-au încheiat festivităţile de deschidere ale noului an şcolar, elevii argeşeni au luat cu asalt terasele şi barurile din municipiu profitând şi de vremea frumoasă de afară. „Gata pe ziua de azi. Oricum prima săptămână e vrăjeală. Mai durează până se stabilesc orarul şi toate celelalte lucruri. Mai bine hai la o bere”, strigă Dani la colegii săi. Tinerii de la majoritatea liceelor din municipiu s-au încolonat frumos şi au plecat la o plimbare pe bulevard, încercând să găsească câte o masă liberă la terase. La fiecare bar elevii erau grupaţi „pe clase” şi discutau despre vacanţa care a trecut, dar şi despre noul an şcolar. „Gata cu vacanţa băieţi, acum la şcoală. Pune-ţi burta pe carte, lăsaţi distracţia”, strigă Marian către colegii săi în timp ce ciocneau o halbă de bere. Nici nu a început bine şcoala că unii se gândeau deja la vacanţă. „Lasă frate că fac profii o grevă să mai stăm pe acasă o săptămână sau două. Ce super ar fi…”, spune Cozmin, un alt elev. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email