CS FC Curtea de Argeş joacă în deplasare la Suseni

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Argeş (AJF) a programat, sâmbătă, meciurile din cadrul celei de-a XI-a etape a campionatului de fotbal al ligii a patra. Astfel, CS FC Curtea de Argeş va întâlni în deplasare, începând cu ora 11:45, formaţia AS Olimpia Suseni. Pentru tinerii jucători din municipiul nostru, care vin după o înfrângere categorică pe propriul teren, aceasta confruntare reprezintă o oportunitate de a recupera punctele pierdute, având în vedere faptul că întâlnesc una dintre cele mai slabe echipe din campionat. Înaintea acestei partide, echipa din municipiul nostru se află pe locul zece cu 9 puncte, în timp ce adversarii din acest meci ocupă penultima poziţia a clasamentului cu doar 2 puncte.
Înaintea meciului de seniori, de la ora 10:00, se va disputa partida dintre echipele de juniori ale celor două cluburi. Aici lucrurile stau cu totul altfel, juniorii de la AS Olimpia Suseni fiind chiar pe primul loc, în timp ce copiii de la CS FC Curtea de Argeş ocupă locul 12 în clasament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email