CS FC Curtea de Argeş a reuşit să obţină cea de-a patra victorie din această ediţie a campionatului de fotbal al ligii a patra. Tinerii jucători din municipiul nostru s-au impus pe propriul teren, cu 3 – 2, în faţa echipei CS Rucăr.
Jocul echipei CS FC Curtea de Argeş s-a îmbunătăţit în ultima vreme, iar tinerii fotbalişti din municipiul au început să adune puncte în clasament. Deşi au întâlnit o formaţie puternică, cei de la CS FC Curtea de Argeş s-au descurcat foarte bine. Astfel, dacă la finalul primei reprize a meciului cu CS Rucăr scorul a fost egal, 1 – 1, în cea de-a doua parte a meciului fotbaliştii din Curtea de Argeş au ieşit mult mai motivaţi pe teren şi au trecut la conducerea jocului. Aceştia au mai înscris încă două goluri, care le-au asigurat victoria la sfârşitul celor 90 de minute de joc. După această nouă victorie, CS FC Curtea de Argeş a urcat pe poziţia a 9-a în clasament, cu 13 puncte. Din păcate, meciul echipelor de juniori a fost câştigat de CS Rucăr, care s-a impus cu un categoric 5 – 0. În urma acestui rezultat, copiii de la CS FC Curtea de Argeş ocupă locul 12 în clasament, cu doar şase puncte.