Cronica imposibilei realizări a autostrăzii Curtea de Argeş – Sibiu: Cum am ajuns bătaia de joc a miniştrilor Transporturilor

Subiectul autostrăzii Piteşti – Curtea de Argeş – Sibiu ne umple de nervi, ne dă dureri de cap, ne aduce în pragul revoltei şi revoluţiei pe noi, argeşenii. Pe noi, cei pe care i-au minţit cu toţii, de la candidatul la cel mai mic şi mai umil Consiliu Local din Argeş până la candidatul la preşedinte.
Am aflat zilele trecute că autostrata Piteşti Sibiu se face totuşi. Nu drum expres, ci direct autostradă, şi trebuie să credem asta, că doar informaţia vine de la ministrul Transporturilor, Ioan Rus, cel care spunea că tronsonul acesta al autostrăzii ar fi „un nou Transfăgărăşan”. Cel puţin din 2008 încoace toţi miniştrii au vorbit despre ea cum şi când le-a convenit. În campaniile electorale autostrada era ca şi făcută, lucrările urmau să înceapă azi, banii urmau să curgă iar lumea să prospere. După alegeri, autostrada devenea scumpă, greu spre imposibil de realizat, uşor inutilă şi, oricum, nu prioritară. Fiecare om care a ocupat la un moment dat funcţia de ministru al Transporturilor a vorbit despre tronsonul Piteşti – Sibiu, fiecare s-a lăudat şi fiecare a dat un alt termen de realizare.  Vă prezentăm mai jos o sinteză a declaraţiilor pe această temă, declaraţii pe care le-au făcut cei care au fost miniştri ai Transporturilor din 2008 încoace.
Ludovic Orban în 2008 – „Construcţia tronsonului ar putea începe în 2010”
„Studiul de fezabilitate pentru tronsonul Piteşti-Sibiu va fi primit în 15 octombrie, urmând ca apoi să fie aprobaţi indicatorii economici. Construcţia tronsonului ar putea începe în 2010. Tronsonul de autostradă care va străbate judeţul Argeş va fi inclus în Axa Prioritară 7 TEN -T, în fapt coridorul IV pan-european de transport, Patras – Atena – Sofia – Bucureşti – Budapesta. Pe teritoriul României, traseul este Nădlac – Deva – Orăştie – Sibiu – Piteşti – Constanţa”.
Radu Berceanu în 2009 – „Lucrările vor dura cinci ani, urmând să se desfăşoare în perioada 2010-2015”
„Începând de anul viitor (deci din 2010 – n.a.), ar trebui să demareze lucrările la viitoarea autostradă Piteşti – Sibiu. Lucrările vor dura cinci ani, urmând să se desfăşoare în perioada 2010-2015. În prezent, proiectul autostrăzii Piteşti-Sibiu se află în stadiul referitor la fundamentarea deciziei de concesionare. Realizarea autostrăzii Piteşti-Sibiu este un proiect deosebit de complex, care necesită ample eforturi, atât în ceea ce priveşte execuţia, cât şi întreţinerea ulterioară a acestei faze”.
Mircea Andrei în 2011 – „Va fi gata în 3 – 4 ani”
„A fost deblocat proiectul autostrăzii Piteşti – Sibiu, tronson care face parte din Coridorul IV pan european, iar lucrările vor începe de la Piteşti, spre Curtea de Argeş. Va fi gata probabil în 3-4 ani, dar la Curtea de Argeş autostrada va ajunge mult mai repede. S-a stabilit traseul”.
Anca Boagiu în 2012 – „Autostrada Sibiu – Piteşti ar urma să fie gata până în 2016”
„Autostrada Sibiu – Piteşti ar urma să fie gata până în 2016. Tronsonul ar urma să treacă pe lângă Curtea de Argeş, ajungând pe Valea Oltului în dreptul localităţii Racoviţa, mai sus de Călimăneşti, după care ar urma să dubleze DN 7, până în apropiere de Sibiu. Am luat decizia ca Sibiu – Piteşti să fie finanţat prin POS-T 2014-2020 şi cu aceasta să încheiem Coridorul IV paneuropean”.
Dan Şova, mai 2014 – „În 2015 vor începe lucrările pe două tronsoane, Sibiu – Boiţa, şi pe Piteşti Curtea de Argeş”
„Nicio guvernare, începând cu 1 ianuarie 2007 până la 31 decembrie 3013, nu a băgat acest proiect la finanţare. În perioada 2007 – 2013 singurul lucru care s-a făcut a fost, în 2008, un studiu de fezabilitate, făcut în bătaie de joc, care de altfel a fost respins, tot în 2008, de Comisia Europeană. În 2013 am obţinut finanţare pentru studiul de fezabilitate de la Comisia Europeană, au fost alocaţi 28 de milioane de euro pentru acest studiu de fezabilitate, cu un termen de 24 de luni termen de realizare, dar noi am propus 12 luni. În 2015 vor începe lucrările pe două tronsoane, Sibiu – Boiţa, şi pe Piteşti Curtea de Argeş cu bretea tot în regim de autostradă spre Râmnicu Vâlcea. Aceste două se vor termina în 2017, iar centrul autostrăzii, între Curtea de Argeş şi Boiţa, se va termina până în 2019. Acestea sunt termenele realiste”.
Ioan Rus, iulie 2014, la învestirea în funcţie – „Principalele mele priorităţi – dezvoltarea infrastructurii de autostrăzi cu fonduri europene pe tronsonul Piteşti – Curtea de Argeş – Sibiu”
„Principalele priorităţi legate de dezvoltarea infrastructurii de autostrăzi cu fonduri europene sunt tronsonul Piteşti – Curtea de Argeş – Sibiu, legătură care are cel mai ridicat trafic de marfă din România, componentă strict necesară pentru susţinerea şi dezvoltarea platformelor industriale de la Craiova, Piteşti, Vâlcea, Sibiu, Sebeş, atât în industria de automobile, dar şi în cea chimică şi petroliereră”.
Ioan Rus, acelaşi iulie 2014, altă declaraţie  – „Dacă peste 5-6 ani o să avem autostrada între Curtea de Argeş şi Sibiu ar fi foarte bine!”
„Construcţia autostrăzii Piteşti – Sibiu va dura şi va fi extrem de scumpă. Chiar dacă autostrada figurează în Master Planul de transporturi, al cărui proiect va fi finalizat pe 31 august, ea va fi realizată în cele din urmă, dar costurile ar putea ajunge la 30 milioane de euro pe kilometru. Practic, tronsonul Curtea de Argeş – Sibiu va fi un nou Transfăgărăşan, iar studiul va dura un an şi proiectul tehnic încă un an. Dacă în trei ani ştim să rezolvăm o ieşire pe partea de sud spre Europa şi doar peste 5-6 ani o să avem autostrada între Curtea de Argeş şi Sibiu ar fi foarte bine, pentru că am rezolva 70% din problemă în următorii doi ani”.
Ioan Rus, august 2014 – Ne-am gândit să mărim drumul – expres Curtea de Argeş – Sibiu cu câte o bandă pe sens”
,,Despre autostrada Sibiu-Pitesti discutăm dintotdeauna, despre nevoia de a ajuta cel mai mare exportator al ţării, iarăşi toţi suntem de acord. Dar acum discuţia se mută de la necesităţi la posibilităţi. Noi în tot exerciţiul bugetar european până în 2020 avem 6 miliarde de euro toţi banii pentru autostrăzi. Dacă am face Sibiu-Piteşti ar costa 3 miliarde de euro, adică jumătate. Noi să zicem că avem deja dezvoltat triunghiul Timişoara-Arad-Deva. Ne-am gândit să mărim drumul – expres Curtea de Argeş – Sibiu cu câte o bandă pe sens”.
Ioan Rus, ianuarie 2015 – „Renunţăm la drum expres, ne ducem direct autostradă!”
„Cred că renunţăm la ideea de a faza acea autostradă, pentru că găsim resurse financiare, şi ne ducem direct autostradă, dat fiind faptul că în zona respectivă de munte, înaltă, este complicat să refaci şantierele şi s-o transformi din drum expres. Am analizat cu maximul de corectitudine şi vom intra direct la autostradă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email