În ultimele zile problemele românilor din Italia, exploataţi şi abuzaţi, au ţinut prima pagină a ziarelor din întreaga Europă. Povestea e veche, dar abia acum au considerat că e cazul să încerce să ia măsuri şi autorităţilr româneşti. Şi totuşi, Italia este locul unii români au reuşit. Cristina Mihăilescu e originară din Ciofrângeni şi are o afacere de succes la Torino. Am stat de vorbă cu ea despre Italia şi România, despre ce a găsit acolo şi nu a găsit aici, despre viaţa în ţară străină şi despre prăpastia care separă cele două „clase” de români care trăiesc acolo.
–Povestiţi-ne câte ceva despre dvs. Unde v-aţi născut, de ce aţi plecat în Italia, când aţi plecat şi de ce.
Am 47 ani, sunt divorțată, am un fiu de 22 de ani student la Universitatea de Arte București unde am locuit o bună perioadă de timp, dar sunt originară din Argeș, comuna Ciofrângeni, tatăl meu provenind dintr-o familie cunoscută care își are rădăcinile aici. De altfel, după pensionare, părinții mei s-au reîntors și s-au stabilit definitiv în această frumoasă comună. Am terminat Colegiul Național „Dinicu Golescu” la Câmpulung Muscel, ulterior Administrarea Afacerilor la Universitatea „Spiru Haret” și Asigurări la Institutul de Management al Asigurărilor București. În România am lucrat o periodă în domeniul financiar bancar și asigurări. În Italia am venit pentru prima dată la începutul lui 2007, rămăsesem fără serviciu și perspectivele găsirii unui nou loc de muncă plătit decent erau foarte reduse, așadar am decis să îmi caut în altă țară un loc de muncă, așa cum au făcut milioane de români la acea vreme. Practic, între 2007 şi 2015, am oscilat între România și Italia, nu mă înduram nici să renunț la România și nici să mă stabilesc în Italia, mereu am sperat că în țara noastră lucrurile vor intra pe un făgaș normal, că va exista o claritate a ceea ce poate rezerva viitorul pentru mine și fiul meu. Lucrurile nu au stat așa, astfel încât, dezamăgită de perspective, în mai 2015 m-am decis să mă stabilesc definitiv în Italia, fiul meu însă rămânând în continuare în România să își termine studiile.
-Cum v-a venit ideea magazinului de la Torino? Cine sunt clienţii dvs., de unde luaţi hainele?
În vara lui 2016 am decis să deschid la Torino un magazin de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii de damă. Încă de pe vremea când eram în țară am cochetat cu această idee dar abia acum și aici, în Italia, îi venise vremea să se concretizeze. Îmi place moda, mă fascinează și îmi place să văd încântarea de pe fețele clientelor magazinului meu atunci când își găsesc printre articolelele expuse în magazin ceea ce le place și le pune mai mult în valoare calitățile. Sunt la început de drum în acest domeniu, eu am foarte multe de învățat, învăț foarte mult de la clientele magazinului meu. În magazinul meu sunt articole pentru toate gusturile, iar calitatea este pe primul loc, ca și prețurile foarte accesibile. Articolele de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii care se comercializează prin magazinul meu sunt, majoritatea, de proveniență italiană, dar și americană sau spaniolă, mărci poate nu foarte cunoscute dar de foarte bună calitate și la un preț foarte convenabil. Majoritatea clientelor magazinului KRYS STYLE sunt italience, italiencele preferă să se îmbrace în stil italian și cu produse made în Italy, multe au devenit deja cliente fidele, dar am și cliente românce, musulmance sau sudamericance care revin constant. Pe viitor doresc să aduc pentru comercializare în magazin și articole de îmbrăcăminte și încălțăminte și din România.Toate la timpul lor.
–Sunt două „clase” de români în Italia, unii care au succes iar alţii care sunt victimele unor abuzuri de orice fel? Cum credeţi că s-a ajuns aici?
Da, într-adevăr, românii în Italia par că se împart în două „clase”. Cei care au succes sunt de fapt românii ambițioși, perseverenți, care nu se dau bătuți și doborâți de eșecuri, sunt hotărâți să facă ceva în viață, să își depășească condiția de imigrant, să se integreze în societatea italiană, să demonstreze că pot fi mai mult decât niște simpli executanți și „tutto fare” cum zic italienii, adică bun la toate, ca executant, la mâna și la mila altuia. Norocul nu ți-l dă nimeni, norocul, ca și destinul, ți-l faci singur, totul depinde de educația ta, de caracterul tău, de visele tale, de standardalele tale, de valorile și principiile tale, de alegerile tale, de compromisurile tale, de ambițiile tale, de determinarea ta. Românii de succes, oriunde în lume ar fi ei, au demnitate, au coloană vertebrală, sunt mândri că sunt români dar învață și limba și cultura țării în care se află și le respectă, fac niște studii sau își echivalează studiile, sunt comunicativi, își selectează bine prietenii, anturajul, nu încalcă legile și nu permit să le fie încălcate drepturile, își deschid afaceri și devin niște exemple remarcabile de integrare ca străini în societate.
Ceilalți, cei care devin victime ale unor abuzuri, sunt de fapt mai întâi propriile lor victime, victime ale propriei leni intelectuale de care dau dovadă, nici școala nu le-a plăcut și nici nu se informează corect înainte să ia o decizie, să își caute un loc de muncă etc., nu citesc legile, nu le cunosc, nu își știu drepturile, nu îi interesează, nu vor să învețe nimic nou, să urmeze niște cursuri, nu sunt ambițioși, nu vor să își depășească condiția, sau dacă vor sunt capabili de orice pentru asta, devin acei „tutto fare” ieftini, care se vând pe nimic și în același timp își trădează conaționalii sau pe oricare altul la fel de ieftin, sunt mereu la mâna altora, nu își selectează anturajul, fac mereu compromisuri și se lasă astfel ușor șantajați, se complac în situații promiscue și de autocompătimire, își plâng de milă singuri, caută țapi ispășitori pentru propriile greșeli și vor ca și alții să le plângă de milă, nici măcar nu denunță abuzurile, cu toate că, în general, au foarte multe ocazii să o facă. Este foarte ușor astfel să cadă victime în mâinile unor șarlatani sau traficanți de locuri de muncă, de persoane etc.
Începând cu 2010, pentru a îi ajuta pe românii aflați în dificultate să fie la curent cu legislația și drepturile lor, cu posibilitățile pe care le au dar și cu ceea ce ar trebui să evite, mi-am oferit constant din timpul meu liber ca și colaborator permanent al site-ului de informații și știri pentru comunitatea românilor din Italia, www.romeninitalia.com. Acest site, în afară de știri cotidiene pune încă din 2008 la dispoziția cititorilor absolut toate informațiile necesare românilor care sunt în Italia sau care doresc să vina în Italia, care își caută un loc să muncească, care doresc să se stabilească, să studieze, să urmeze niște cursuri sau să își facă afaceri, care doresc să cunoască legislația, etc. Site-ul asigură chiar și servicii, în toate domeniile, de consultanță gratuită prin intermediul unui avocat .
–Comunitatea argeşenilor e numeroasă unde locuiţi dvs?Care e atmosfera în interiorul ei?
Eu locuiesc în Torino de doi ani. Torino este un oraș mare, cosmopolit, comparabil cu Bucureștiul ca întindere dar cu o populație la jumătate, de circa un milion de locuitori. Ca rezidenți români, înregistrați oficial, numai în Torino sunt aproximativ 70.000, dar probabil numărul este mult mai mare. De altfel, a doua limbă oficială a orașului Torino este limba română. Majoritatea românilor stabiliți aici sunt din zona Moldovei, Constanței sau din Transilvania, foarte puțini sunt din Muntenia. Personal am avut ocazia să cunosc doar două -trei persoane care sunt din Argeș, cu toate că, în ultimele săptămâni cel puțin, am comunicat destul de des cu românii de aici, cu ocazia marșurilor de protest și flash-moburilor oraganizate aici, în Torino, la Consulatul Român din Torino sau în diverse alte zone importante ale orașului pentru susținerea românilor din țara în luptă anticorupției, începând cu 1 februarie 2017.
-Care credeţi că este cea mai mare problemă pe care o au românii din Italia?
Cea mai mare problemă pe care o au românii în Italia cred că este lipsa reală de comunicare și de susținere între ei, de aici pleacă multe probleme pe care le întâmpină, de orice natură ar fi ele. Cu toate că sunt foarte multe organizații și asociaţii care încearcă să mobilizeze, să se implice în viața românilor și să le fie de un real ajutor, încă mai sunt probleme. Dacă în lumea virtuală, pe siturile de socializare, în grupurile de români par comunicativi și dornici să sprijine pe cei aflați în impas în vreun fel, în viața reală lucrurile nu mai stau chiar așa, numărul celor care un sprijin real, dezinteresat, este foarte redus.
