La manifestările organizate marţi în judeţul Argeş, cu ocazia împlinirii a 136 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal, a fost prezent şi actualul lider al formaţiunii politice, Crin Antonescu. Acesta a participat, în cursul serii, la sărbătoarea liberală organizată la Conacul Goleştilor. Anterior, Antonescu a susţinut o conferinţă de presă la Vila Florica de la Ştefăneşti, fosta reşedinţă a familiei Brătianu. Iată câteva dintre declaraţiile făcute de preşedintele PNL:
l Suntem pregătiţi pentru guvernare şi asta nu numai pentru că acele programe de grija cărora nu mai pot dormi mulţi sunt gata şi ele au un calendar deja anunţat, începând cu această săptămână, ci şi pentru că cele două, chiar trei partide, toate au o experienţă de guvernare. Sub guvernarea niciunuia dintre aceste două partide – nu zic trei, pentru că conservatorii nu au guvernat niciodată singuri – România nu a ajuns niciodată, din nici un punct de vedere în halul în care a ajuns sub actuala guvernare. Există oameni pregătiţi să facă trei-patru guverne, nu unul singur şi fără îndoială, dacă am avea această posibilitate, nu am ezita.
l Poarta partidelor din USL este deschisă oricărui membru al Parlamentului care înţelege că poartă o responsabilitate şi că fiecare zi în care această putere se menţine dăunează unei copleşitoare majorităţi a românilor şi României. Oricare om înţelege asta şi doreşte ca prin votul său doreşte să participe la înlăturarea actualei puteri, este binevenit, indiferent cum îl cheamă, indiferent ce probleme are. Evident că dacă oamenii respectivi au nişte probleme cu justiţia, acele probleme şi le vor rezolva în justiţie. USL nu deschide şi nu închide dosare şi nu o va face nici atunci când va fi la putere.
l L-am văzut pe primul ministru convins că guvernul său face lucruri bune, l-am văzut având planuri de viitor la congresul PDL, l-am văzut câştigând tocmai pentru că ar fi fost, chipurile, un prim-ministru foarte bun. Înţeleg de aici că dacă e normal psihic, nu are intenţia de a demisiona. Mai departe, dacă se răzgândeşte, îl răzgândeşte domnul Băsescu, îl constrânge, nu ştiu. Acestea sunt lucruri care ţin de rezervaţia lor, nu mai ţin de o educaţie şi de o practică democratică.
l Ceea ce eu spun de 20 de ani, şi o spun în forul meu interior sau cui mă întreabă – nu sunt vreun militant, nu am făcut vreun ONG sau vreun partid în sensul acesta – este că pentru ţările europene, pentru o ţară ca România în orice caz, sistemul monarhiei constituţionale ar fi mult mai bun decât sistemul republican actual. Asta cred eu, cu argumente care sunt îndeobşte cunoscute şi la care aş putea să adaug unele. Asta este convingerea mea, pe care nu am ascuns-o niciodată, pentru că eu nu sunt ca alţii, astăzi comunist, mâine anticomunist. Este o convingere strict personală, ea nu a angajat şi nu angajează PNL, care nu a intenţionat şi nu intenţionează să propună modificarea Constituţiei în sensul acesta. Este o opinie strict personală şi în orice caz, indiferent că sunt sau nu sunt preşedinte de partid, sau de ţară în ipotezele dumneavoastră, nu eu sunt acela care va milita sau va organiza acţiuni în acest sens. Dacă vreodată în România va exista un curent de opinie, se va transforma într-o dezbatere publică de actualitate, voi participa la ea dacă voi fi în viaţă şi în putere. Însă eu cred că sistemul monarhiei constituţionale este o amintire importantă din istoria României şi nu văd de ce ar fi imposibil să fie chiar un proiect.