Criminali în serie îşi omorau victimele cu un amestec de ţuică, antigel şi somnifere

Doi criminali în serie argeşeni, deja condamnaţi pentru două infracţiuni de omor, au fost trimişi în judecată de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un nou dosar, pentru omor calificat şi deosebit de grav şi tâlhărie, fapte probate după 12 ani de la comiterea lor. Iulian Ţigănilă şi Ion Barbu, zis „Chiorul”, se află în prezent în penitenciar, unde îşi ispăşesc pedepsele de 24 şi respectiv 22 de ani de închisoare pentru primele două crime. Descoperirea celei de-a treia victime a fost posibilă chiar cu ajutorul unui coleg de detenţie. Astfel, anchetatorii au primit o informaţie extrem de utilă în anul 2009, de la un deţinut. Acesta a declarat că, în timp ce se afla în penitenciar, unul dintre colegii de celulă, respectiv Ion Barbu,  i-a relatat că, împreună cu Iulian Ţigănilă, a ucis mai multe persoane de la care şi-au însuşit diverse bunuri. Relatările lui Ion Barbu se refereau la trei persoane ucise. Despre una dintre victime, Ion Barbu a arătat că după uciderea ei, comisă prin prepararea unui amestec de ţuică, antigel şi somnifere, ingerat de către victimă, au aruncat cadavrul într-o fântână părăsită aflată în apropierea unei halte CFR din judeţul Argeş.
Rămăşiţele victimei au fost găsite la locul indicat
Întrucât informaţiile furnizate de deţinut se potriveau cu o serie de date de care dispuneau anchetatorii, s-a trecut la verificarea acestei piste. În iulie 2009 a fost organizată o cercetare la faţa locului, iar în fântâna respectivă au fost descoperite mai multe obiecte de îmbrăcăminte, ambalaje din plastic, o jantă auto, precum şi un schelet ambalat într-un cearşaf şi o pătură, legate cu un cablu electric şi o bandă din material textil. Expertiza medico-legală efectuată asupra scheletului, inclusiv prin genotiparea ADN-ului extras dintr-un premolar, a dus la identificarea acestuia. S-a stabilit că rămăşiţele îi aparţin lui Cornel Albu, a cărui dispariţie fusese sesizată în decembrie 2000, după ce fusese văzut ultima dată în viaţă, de către rude, în august 1998. Potrivit procurorilor, pe de 22 septembrie 1998, cei doi criminali i-au dat să bea lui Cornel Albu o băutură toxică rezultată prin amestecul de ţuică, antigel şi somnifere, care i-a provocat moartea. Apoi i-au tăiat corpul în bucăţi, l-au înfăşurat într-un cearşaf şi o pătură şi l-au aruncat în fântâna părăsită din satul Colţu, comuna Ungheni. Ulterior, Iulian Ţigănilă şi Ion Barbu şi-au însuşit autoturismul victimei, un ARO 10, pe care l-au vândut folosindu-se de un înscris fals, o chitanţă care atesta că victima îi cedase anterior autoturismul unuia dintre ei. Din cercetări a mai reieşit faptul că victima se cunoştea cu cei doi criminali şi chiar a locuit pentru o perioadă de timp împreună cu Iulian Ţigănilă şi concubina acestuia, într-un imobil situat în comuna Bascov, locuinţă frecventată şi de către Ion Barbu.
Unul dintre criminali a fost capturat în Italia
Anterior finalizării acestui dosar, procurorii au probat că Iulian Ţigănilă şi Ion Barbu sunt autorii a altor două crime. Astfel, pe 25 februarie 2000, poliţiştii din Ungheni au primit o scrisoare anonimă în care erau anunţaţi că Ţigănilă l-ar fi omorât pe Ion Burcică, de 57 de ani, din localitate. Poliţia a descoperit că de la locuinţa victimei lipsea un televizor color şi 300 de bonuri de pâine. Ion Burcică nu avea familie şi obişnuia să dea bani cu împrumut prin sat, iar în seara dispariţiei a fost invitat acasă la Ţigănilă, pentru a bea împreună. În septembrie 2000, anchetatorii au descoperit cadavrul lui Ion Burcică într-o fântână părăsită din satul Strâmbeni, iar principalul suspect, Iulian Ţigănilă, a fost capturat în urma unei razii a poliţiei. La scurt timp, anchetatorii au descoperit o altă victimă. Este vorba de Elena Spătaru, o femeie din Piteşti pe care Ţigănilă a tranşat-o în bucăţi, a pus-o într-un sac, după care i-a ascuns cadavrul într-o ţeavă subterană pe un câmp din judeţul Olt. O parte din rămăşiţele femeii au fost găsite, fiind identificate în urma unei expertize ADN. Capul victimei nu a fost găsit, însă, niciodată. Pentru cele două crime, Iulian Ţigănilă a primit 24 de ani de închisoare. Procurorii au stabilit că Ţigănilă l-a avut complice pe Ion Barbu. Acesta a reuşit să fugă din România, însă a fost capturat în Italia şi adus în ţară, unde a fost condamnat la 22 ani închisoare. În prezent, cercetările sunt continuate de către ofiţerii Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în cauzele privind dispariţiile a altor două persoane din anturajul suspecţilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email