Creştinii îi sărbătoresc pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Creştinii ortodocşi din municipiul nostru îi prăznuiesc sâmbătă, 29 iunie, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. În această zi, credincioşii merg la biserică şi dau de pomană în amintirea morţilor din familie. Ziua este de o mare importanţă în Biserica Ortodoxă Română, cei doi sfinţi apostoli fiind cei mai importanţi ucenici care au propovăduit Evanghelia. Activităţile lor misionare şi popularizarea Evangheliei i-au transformat în cei mai importanţi apostoli pentru ortodocşi. Minunile săvârşite de cei doi sfinţi sunt descrise şi în Noul Testament. 
Legat de această sărbătoare există şi o serie de obiceiuri şi tradiţii, pe care oamenii le păstrează cu sfinţenie. În datinile populare româneşti Sfinţii Petru şi Pavel stau în Lună: primul de-a dreapta, al doilea de-a stânga. Sân-Petru este deţinătorul cheilor de la poarta şi de la încăperile Raiului, precum şi mâna dreaptă a lui Dumnezeu. Despre Petru se spune că este cel care stăpâneşte piatra, grindina şi este patronul plugurilor. Sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel se ţine vreme de trei zile.
Alte superstiţii şi tradiţii româneşti de Sf. Petru
– Sfântul Petru este mai mare peste lupi. Pe 29 iunie iunie se ţine „sărbătoarea lupilor”, un obicei prin care se previne ca lupii să dea iama în vite. Potrivit unor zone folclorice, Sânpetru de vară este separat de o jumătate de an de fratele său, Sânpetru de iarnă, acesta din urmă fiind de fapt patronul lupilor;
– Pentru a nu li se înmulţi petele de pe faţă şi a nu fi socotiţi astfel jidovi, oamenii pistruiaţi se spală cu apă pe faţă la miezul nopţii, atunci când cântă cocoşii;
– Nu se bat merele ca nu cumva Dumnezeu să dea peste ogoare cu piatra la fel de mare ca şi aceste fructe;
– Este păcat să mănânci mere înainte de ziua Sfântului Petru;
– Pe 29 iunie se ţin „Moşii de Sfântul Petru”, ocazie cu care se dau de pomană merinde, fructe şi, în unele regiuni, chiar şi îmbrăcăminte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email