Crescătorii de oi au pierdut subvenţia de la APIA din cauza Primăriei

Un scandal monstru a avut loc la şedinţa Consiliului Local de săptămâna trecută. Dan Petrescu, proprietar a 1700 de oi şi a 80 de capre, a venit în faţa aleşilor locali să se plângă de faptul că i-a expirat contractul de arendă pentru muntele „Stâna din vale” şi, în ciuda numeroaselor solicitări pe care le-a făcut la Consiliul Local de a i se prelungi contractul nu a primit niciun răspuns. El îi acuză pe funcţionarii din Primărie că au tergiversat lucrurile astfel încât termenul legal până la care se putea face ceva să treacă. Dan Petrescu pierde astfel subvenţia de la APIA şi va fi în imposibilitatea de a mai continua activitatea de crescător de animale. „O să aduc oile aici, la Primărie, o să le dau domnului secretar, să facă ce vrea cu ele că eu nu mai am cu ce să le mai ţin”, le-a spus Dan Petrescu consilierilor.

Problema este aceea că până la 1 martie trebuiau încheiate noile contracte, şi acest lucru nu s-a făcut. „Mi-am dat avizul pe documentaţia care trebuia depusă şi a ajuns la dl. primar pe 15 februarie. Niciun contract vechi nu a fost semnat de mine”, a explicat secretarul Radu Chirca. Primarul Nicolae Diaconu spune însă că era nevoie de un „studiu de oportunitate al pajiştilor alpine aflate în domeniul public al municipiului Curtea de Argeş” ca să poată merge mai departe şi să concesioneze prin licitaţie publică păşunea alpină Podu Giurgiului – Stâna din vale. Cum termenul era 1 martie, nu se mai poate face nimic, iar Dan Petrescu, la fel ca ceilalţi crescători de animale din Curtea de Argeş care sunt în aceeaşi situaţie, nu mai pot primi subvenţii de la APIA. „Am fost la Ministerul Agriculturii şi la Prefectură şi nu se mai poate face nimic. Voi da în judecată pe cei care nu şi-au făcut datoria şi voi aduce oile la Primărie, în faţă”, ne-a spus Dan Petrescu.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email