Crăciun sărac pentru argeşeni – Sorcova de anul trecut e reciclată, iar ornamentele pentru pom la fel

Sărbătorile de iarnă se apropie cu paşi repezi, iar argeşenii încearcă pe cât posibil să se pregătească pentru a întâmpina Crăciunul. Cu toate că banii sunt din ce în ce mai puţini, oamenii nu renunţă să cumpere globuleţe pentru pomul de Crăciun sau instalaţii luminoase pentru a-şi împodobi casele. De câţiva ani au apărut şi Moşi Crăciunii care se caţără pe ziduri sau ghirlandele luminoase cu diferite forme. Preţurile nu sunt foarte diferite de anii anteriori, iar magazinele de specialitate oferă obiecte pentru toate gusturile şi mai ales pentru toate buzunarele. „Din păcate, oamenii se uită la fiecare bănuţ cheltuit. Majoritatea caută cele mai ieftine instalaţii iar la noi preţurile încep de la 4 lei. Nici artificiile nu mai sunt căutate ca în anii anteriori, chiar dacă cutia costă numai 1 leu, am vândut foarte puţin până în acest moment”, explică vânzătoarea unui magazin din municipiu.
La mare căutare ornamentele realizate din crenguţe de brad natural
La mare căutare sunt anul acesta coroniţele din crenguţe de brad natural, care se agaţă la uşă, sau aranjamentele pentru masă. „Mirosul de brad aminteşte de Crăciun. Tot ce avem la vânzare este realizat manual. Adunăm crenguţe de grad şi apoi, cu multă muncă, realizăm coroniţe, aranjamente sau suporturi pentru lumânări. Tot noi facem şi sorcove, însă anul acesta nu prea se mai vând”, explică o tânără în timp ce ne arată obiectele realizate manual.
De cele mai mult ori, trecătorii se opresc şi admiră ornamentele pentru Crăciun însă apoi pleacă mai departe, fără să cumpere nimic. „Abia ne descurcăm să avem ce să punem pe masă. De unde să mai scoatem banii şi pentru astea? Folosim din ornamentele vechi, nu avem încotro. Iar sorcova pentru cel mic o să o reciclăm pe cea de anu’ trecut”, ne-a mărturisit Ion Manelescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email