Ieri, municipiul a fost mai animat ca niciodată. Agitaţia de pe străzi a fost cea din miezul verii, când Mânăstirea aduce lume multă duminica la slujbă. Prin şcoli, la fel. Alegerile i-au scos pe argeşeni din case şi i-au trimis la secţiile de vot la
care erau arondaţi. Au fost aceleaşi ca la europarlamentare şi la parlamentarele de anul trecut, dar cozile au fost mai mari. Întrebările pe care reporterii noştri le-au adresat cetăţenilor au scos la iveală faptul că, dacă pentru preşedinţie oamenii ştiau clar cine candidează şi au votat oarecum în cunoştinţă de cauză, referendumul a fost o mare nebuloasă pentru cei mai mulţi.
Probabil că mulţi dintre dumneavoastră aţi votat şi ştiţi cum s-a procedat. Cetăţenii erau întrebaţi dacă votează şi la referendum, iar răspunsurile erau invariabile – „Păi, dacă tot am venit, hai să votez şi la acela…Cum să votez”, întreba senin, câte un alegător de pe strada Tarniţa sau Groape. „Cum vrei mata”, sosea răspunsul, prompt, al membrilor secţiei de votare.
Nea Ion locuieşte pe Cuza Vodă, iar duminică la ora 10 a stat cuminte la coada de la Şcoala 4, ca să voteze. A votat, apoi am stat de vorbă cu el. „Am văzut că aţi votat pentru referendum. Ştiţi ce înseamnă cuvântul acesta, pentru ce aţi votat”, întrebăm. „Am votat pentru baza materială a ţării….am votat ca să avem guvern…nu ştiu doamnă pentru ce, dar am votat”. Acesta este, cu mici variaţii, răspunsul pe care reporterii Interesului Argeşean l-au primit ieri.
Ce au votat argeşenii
„Nu prea s-a mai înghesuit lumea la urne ca astăzi. Nu mă gândeam să stau la coadă să votez. Însă, e bine, poate se mai schimbă ceva în ţara asta”, spune Gheorghe Berja, în vârstă de 48 de ani. Din păcate, există şi persoane care nu ştiau prea multe lucruri despre organizarea alegerilor. „Mamă, la vârstă mea nu mai am ce să aleg. Nici nu am ştiut că trebuie să merg la vot. Să se ducă tinerii că ei au viitorul în faţă. Când am ieşit de la biserică am auzit că trebuie să votăm. O să mă duc şi eu, dar nu m-am hotărât cu cine votez”, spune Filofteia Popescu, în vârstă de 87 de ani.
Ce au votat aleşii locali
În jurul orei 11.00 primarul Nicolae Diaconu s-a prezentat la secţia de la Şcoala Generală Carol I şi după ce a aşteptat la coadă câteva minute bune a şi votat. „Am votat pentru o schimbare în bine şi pentru respect între instituţiile statului. Vreau ca în viaţa noastră de acum înainte să se reflecte lucrurile pe care ni le dorim cu toţii”, a declarat edilul.
Viceprimarul Costinel Vasilescu a votat la ora 12.00 la secţia de vot de la Casa de Cultură. „Am votat pentru viitorul familiei mele, gândindu-mă în primul rând la băiatul meu. Vreau să îi las copilului meu o ţară democratică, liberă, curată acolo unde poate să muncească oamenii şi să ducă un trai decent. Am votat şi la Referendum, pentru o eficientizare a Parlamentului României”, a spus viceprimarul Costinel Vasilescu.
Preşedintele PDL Curtea de Argeş, Gheorghe Alecsei s-a prezentat la urne la ora 08.30. „Am votat cu sufletul deschis, cu gândul că o reformă structurală deosebită trebuie să aibă loc în perioada următoare. Avem 20 de ani de când lucrurile nu au fost schimbate în mod deosebit şi începând cu anul acesta au început multe reforme care trebuie să meargă mai departe. Am ales cu gândul la cetăţenii din Curtea de Argeş, care merită un trai bun”, a declarat Gheorghe Alecsei.
Argeşenii din Italia
s-au prezentat în număr mare la urne
Mihaela şi Gheorghe Sinca sunt din Curtea de Argeş s-au stabilit de câţiva ani în Roma-Italia. Ieri de dimineaţă au mers, alături de alţi români, să aleagă noul preşedinte al României. „Secţia de vot a fost la sediul Academiei Române din Roma. Am fost surprinşi de numărul mare de români care au venit să îşi exercite de vot. Încă de la ora 07.00 s-a stat la coadă. Noi am votat cu gândul la copiii noştri care au rămas în ţară, să le oferim un viitor mai bun, cu locuri de muncă şi un trai liniştit”, ne-a declarat Mihaela Sinca.
Până ieri la ora 16.00, se prezentaseră la urne 9.388 de locuitori din municipiu, adică un procent de aproximativ 31%.
Pronosticuri
La ora la care citiţi aceste rânduri se ştie cine va intra în turul al doilea. Vineri după amiază, i-am solicitat preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş un pronostic. Dacă a avut sau nu dreptate, dumneavoastră aţi aflat deja. Iată ce credea Constantin Nicolescu în ultima zi de campanie electorală
Turul I – PSD între 34% şi 36%
PDL între 31% şi 32%
Turul II – PSD între 54% şi 55%
Supiciuni de vot multiplu la Băiculeşti
Mai multe persoane din Bogaţi, Albota şi Costeşti sunt suspectate că au votat şi în secţiile la care sunt arondate, dar şi la secţia specială din comuna Băiculeşti. Totul a pornit de la o sesizare făcută de un consilier local din Băiculeşti, care a semnalat faptul că un număr însemnat de persoane din alte localităţi au votat la secţia specială numărul 221. “În acest caz există suspiciuni de vot multiplu. Se fac verificări, pe baza codurilor numerice personale şi a listelor de alegători, pentru a se stabili situaţia de fapt”, a declarat Robert Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş. Dosarul a fost înaintat pentru soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş.