Corpul bărbatului înecat la Noapteş a ieşit la suprafaţă

Corpul bărbatului înecat în urmă cu aproape o lună în râul Argeş, în aval de microhidrocentrala de la Noapteş, a fost găsit ieri dimineaţă. Un trecător a văzut cadavrul plutind pe apele lacului de acumulare de la Zigoneni şi a sunat la 112. La faţa locului au ajuns în scurt timp pompierii de la Curtea de Argeş, care au recuperat corpul neînsufleţit, aflat în stare avansată de descompunere.
Reamintim că bărbatul în vârstă de 46 de ani, tatăl a opt copii, a intrat pe 16 august în canalul de fugă din aval de hidrocentrala Noapteş, pentru a monta nişte plase de pescuit. El a fost luat de apă sub ochii celor trei complici care îl însoţeau la braconaj. Cadavrul bărbatului a fost căutat timp de mai multe zile de echipele Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, însă fără niciun rezultat. Ulterior s-a solicitat sprijinul unei echipe de scafandri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti, însă chiar şi aşa căutările nu au avut succes şi în cele din urmă au fost abandonate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email