12 ZILE ÎN IAD. Corespondenţă de război de la jurnalistul Andrei Cojocaru

Andrei Cojocaru este jurnalist şi producător de televiziune. Andrei este din Curtea de Argeş şi şi-a început cariera la Alpha TV, iar după ce a absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării a lucrat pentru cele mai mari televiziuni de ştiri din ţară dar şi în Republica Moldova. Vă invităm să  citiţi mai jos o corespondenţă zguduitoare din Ucraina pe  Andrei a transmis-o pentru ziarul nostru. Fotografiile sunt făcute de el.

Un drum de opt ore făcut în două zile

Am petrecut 12 zile în Ucraina. Am fost mai întâi în orașele din Vest, Ivano-Frankivsk și Lvov, unde am stat trei zile alături de echipa mea, formată din cinci jurnaliști – Realizator News Hour with CNN, Cameraman, Asistent, Fixer-Traducător și eu, în calitate de producător și coordonator al acestei deplasări în Ucraina. Acolo, în orașele din vest, atmosfera este mult mai degajată, deși măsurile stricte de securitate, dar și bombardamentele de la distanță ale rușilor, îți amintesc imediat că ești într-o zonă de război. Orașul Lvov este cel mai mare hub de refugiați de la începutul războiului, locul prin care au trecut aproape toți ucrainenii fugiți din calea războiului în drumul lor spre țările din Vest, inclusiv România. În plus, aproximativ 400 de mii de refugiați au rămas în acest oraș. Am pornit, apoi, spre Kiev, un drum care, în mod normal, se parcurge în mai puțin de opt ore cu autoturismul. Acum, însă, ne-au trebuit două zile. Am folosit un traseu care era singurul considerat sigur, pe rute ocolitoare, drumuri secundare, iar în drum am trecut prin zeci de filtre în care am fost verificați la sânge. În Kiev, am ajuns cu doua zile înainte ca armata ucraineană să înceapă ofensiva și eliberare zonelor din vestul, nordul și estul Kievului ocupate de ruși. Imediat ce am intrat în Kiev am simțit cu adevărat ce înseamnă să fii într-o zonă de război, la doar câțiva kilometri de linia frontului. Orașul este o fortăreață, la propriu. Am petrecut doua zile sub alarme de atac aerian și sub sunetele bombardamentelor, luptelor ce se dădeau la periferia Kievului pentru a elibera suburbiile orașului de atacatorii ruși. În această perioada, am realizat câteva reportaje și transmisiuni în direct din zonele lovite de rachete din interiorul orașului. Am fost la câteva blocuri distruse în urma acestor atacuri, despre care am scris și publicat fotoreportaje pe pagina mea de Facebook.

În prima echipă de jurnalişti care a filmat oroarea

Apoi, am fost prima echipă de jurnaliști care a intrat să filmeze în interiorul centrului comercial distrus de o rachetă rusească la sfârșitul zilei de 20 martie. Ce am văzut acolo este greu de descris în cuvinte. Iar în interior se aflau încă victime imposibil de scos de sub dărâmături din cauza pericolului de prăbușire a clădirii. A urmat apoi o perioadă de liniște și a venit vestea armatei ucrainene care anunța că rușii au fost alungați din toate zonele de la margine orașului. În următoarele trei zile am fost printre primii jurnaliști care au intrat în Irpin, Bucha, Hostomel sau Brovarî, localități care au stat aproape o lună sub atacul rușilor. Ce am găsit acolo este aproape imposibil de descris în cuvinte, iar fotografiile, imaginile video sau poveștile celor de acolo nu sunt suficiente pentru a reda ce vezi cu proprii ochi la fața locului. În zona Brovarî, am întâlnit în drum zeci de tancuri, blindate, mașini miltare distruse pe marginea drumului, sate întregi distruse și zeci de cadavre ale militarilor ruși. Dar cel mai tare m-a impresionat școala din localitatea Bohdanivka, în jurul căreia s-au dus lupte grele între cele două armate. Când am ajuns acolo, la mai puțin de 48 de ore de la încetarea focului, din clădire încă mai ieșea fum, iar totul era distrus în jur, de la tehnica militară, până la casele localnicilor, autoturismele acestora, clădirile administrației locale. Iar cel mai grav a fost în Bucha și în drumul spre aceasta localitate.

Familii întregi împuşcate în propriile maşini

Pe străzi, civili, femei alături de copii împușcați în propriile mașini în care încercau să fugă din calea dezastrului. Iar un bătrân care se deplasa cu bicicleta la marginea localității a fost împușcat în plin, rămânând prăbușit lângă carosabil timp de zile întregi. A fost o imagine care m-a marcat. Pe străzi, găsești la tot pasul rachete neexplodate înfipte în asfalt și tot felul de mine, muniție, obuze ce pot exploda oricând. Bucha este o localitate distrusă în urma confruntărilor dintre armata rusă și cea ucraineană. Sute de case și blocuri au fost avariate sau puse la pământ. Magazine, centre comerciale, fabrici, infrastructură, școli, spitale, aproape totul e bombardat. Pe oriunde mergi, întâlnești doar tancuri, blindate, mașini militare, dar și autoturisme distruse, zdrobite sub șenilele tancurilor, chiar dacă în ele se aflau civili care încercau să scape din calea morții. Iar cea mai gravă imagine e cea a cadavrelor cetățenilor ucraineni împușcați fără milă de soldații lui Putin. Sute de bărbați, femei, copii, bătrâni au fost uciși fără milă doar pentru că erau ucraineni. Au fost împușcați pe stradă, în mașini, în pădure, în locurile în care se ascundeau și chiar în casele lor. Fără motiv.

Supravieţuitorii s-au hrănit o lună cu supă gătită cu apă de ploaie

Și totuși, în mijlocul locurilor bombardate, în Bucha, am întâlnit și persoane care au supraviețuit. Au stat ascunse în apartamentele lor sau în buncăre. Fără energie electrică. Fără încălzire. Fără gaze, Fără apă. Fără provizii suficiente. Și-au riscat viața în fiecare zi, ieșind din case câțiva pași în fața blocurilor în care locuiau pentru a găti mâncare pe niște plite improvizate. Sub cerul brăzdat de gloanțe. S-au hrănit timp de o lună doar cu supă din cartofi sau boabe de porumb, gătită cu apă de ploaie adunată din burlanele de scurgere din acoperiș. Iar când am ajuns noi la ei, la doar câteva zile după ce orașul a fost eliberat de către armata ucraineană, au gătit pentru prima dată o supă cu carne din pachetele primite de la misiunile umanitare care au ajuns în oraș. Iar noi, jurnaliștii, am fost printre primii civili pe care acești oameni îi întâlneau după o lună în care au fost blocați în mijlocul bombardamentelor.

Practic jurnalismul de aproape 20 de ani. În multe dintre formele sale. Am avut experiențe de tot felul în teren. Am trăit zilele acestea, în Ucraina, cea mai grea experiență din toți acești ani. E dificil și pentru noi, jurnaliștii, să descriem în cuvinte ceea ce este acolo. Și nici măcar aparatul de fotografiat și nici camera de filmat nu pot arăta adevărată dimensiune a acestei nenorociri. Iar sunetul nu poate reda drama poveștilor spuse de cei rămași în viață aici.

 

Text şi foto Andrei Cojocaru

One thought on “12 ZILE ÎN IAD. Corespondenţă de război de la jurnalistul Andrei Cojocaru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email