Poliţiştii din Argeş au deschis o anchetă după ce fetiţă în vârstă de doar cinci luni a fost găsită moartă în casă. Tragedia s-a petrecut zilele trecute în satul Păuleasca din comuna Mălureni, într-o familie cu o situaţie materială precară. Mama a fost cea care a alertat autorităţile, după ce şi-a găsit fiica fără suflare. La faţa locului a intervenit o ambulanţă, însă medicii nu au mai putut decât să constate decesul. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină legală Argeş, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor morţii. Anchetatorii cred că decesul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei răceli netratate.