Copil bătut găsit într-o pădure la Mălureni

Ieri după amiază, un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat Poliţia Curtea de Argeş că într-o pădure din Mălureni a găsit un copil de 14 ani, bătut măr. Locul este greu accesibil, iar poliţiştii au avut nevoie de o maşină de teren ca să ajungă acolo. Se pare că băiatul a fost prins la furat de lemne de către pădurarul din Mălureni iar acesta, drept pedeapsă, i-a luat frâul de la gâtul calului şi l-a lovit.„Poliţiştii care au fost la faţa locului au constatat că băiatul avea escoriaţii pe gât, dar nu era nimic grav. Echipajul de la Ambulanţă l-a consultat şi l-a dus pe copil la spital. Se fac cercetări”, ne-au spus poliţiştii de la Curtea de Argeş, cei care se ocupă de caz. Pe numele pădurarului s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru lovire. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email