Copiii de la Centrul „Acces” au sărbătorit Ziua Mamei

La centrul de consiliere socio-educativă „Acces” din municipiul nostru s-a desfăşurat, zilele trecute, programul educativ „O felicitare creată de mine”. Astfel, la acţiune, alături de copiii din cadrul centrului, au participat familiile acestora, mai mulţi colaboratori, dar şi argeşenii de la centrul de zi „Sf. Justinian”. „Acest program a fost organizat cu prilejul zilei de 8 Martie. Noi în fiecare an serbăm alături de copii această zi deosebită. Copiii au pregătit şi o surpriză familiilor, cărora le-au prezentat un scurt program artistic intitulat „De ziua mamei”. Aceşti au cântat şi au recitat poezii, după care au citit referate cu tema „Reînvierea tradiţiilor româneşti – legenda mărţişorului”. De asemenea, elevii au oferit felicitări şi brăţări confecţionate chiar de ei la atelierele de lucru. La finalul serbării, cu sprijinul Serviciului Public de Asistenţă Socială din cadrul primăriei municipiului, am organizat şi o masă pentru copii”, a spus Maria Barbu, asistent social la Centrul „Acces”. Prin intermediul acestui proiect s-a urmărit îndeplinirea mai multor obiective, precum dezvoltarea abilităţilor practice ale copiilor, îmbunătăţirea relaţiei afective dintre copii şi familiile acestora, dar şi dezvoltarea unui cod de valori bazat pe respect şi dragoste faţă de aproape.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email