Copiii de la centrul „Acces” au primit haine şi rechizite

La Centrul de Consiliere socio-educativă „Acces” s-a desfăşurat, vineri, o primă etapă a proiectului umanitar „De la copil la copil”, organizat în urma unui parteneriat încheiat între primăria Curtea de Argeş şi Grupul Şcolar Forestier din municipiu. Iniţiativa acestui proiect aparţine elevilor clasei a XI- a E, din cadrul instituţiei de învăţământ, care au fost coordonaţi de cadrele didactice Anca Popescu şi Mihnea Popa. Astfel, copiii înscrişi la centru au primit din partea elevilor jucării, haine, rechizite şcolare, dar şi pachete cu alimente şi dulciuri. „Noi, elevii, am venit cu această idee, iar cadrele didactice ne-au susţinut. Când am vizitat prima dată centrul am rămas impresionaţi de poveştile acestor copii şi ne-am decis să îi ajutăm. Vom încerca să extindem acest proiect nu doar la nivelul clasei noastre, ci la întreaga instituţie de învăţământ. Vom continua să venim aici la centru şi să îi ajutăm pe aceşti copii”, ne-a spus Anca Zamfir, elevă în clasa a XI-a E. În cadrul proiectului se vor derula mai multe activităţi, cum ar fi acţiuni de socializare, de integrare în viaţa socială, de responsabilizare a copilului sau de dezvoltare a unui cod de valori bazat pe voluntariat, respect şi iubire faţă de aproape.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email