Vineri, la secţia pentru copii a Bibliotecii Municipale din Curtea de Argeş, a fost sărbătorită de ziua de naştere a autorului Ion Creangă. La această acţiune au fost invitaţi elevii clasei a VII- a B, de la Şcoala Generală „Armand Călinescu”, însoţiţi de profesoara de limba română Mihaela Filipoiu. Copiii au venit îmbrăcaţi în costume populare şi au prezentat o scenetă intitulată „Un păcat de povestariu, fără bani în buzunariu”, în care au povestit pe scurt viaţa autorului Ion Creangă. „Mă bucur foarte mult, copii, că aţi fost astăzi aici şi mi-a plăcut foarte mult această przentare a voastră. O să vă spun şi eu câteva lucruri despre viaţa lui Ion Creangă, care s-a născut în data de 1 martie 1837, dar şi despre activitatea şi opera sa sau prietenia dintre acesta şi poetul Mihai Eminescu. Zilele acestea la bibliotecă avem şi o miniexpoziţie de carte care cuprinde volume scrise de Ion Creangă şi alte cărţi despre viaţa şi activitatea autorului”, a spus bibliotecara Emilia Găvan. Elevii de la Şcoala Generală „Armand Călinescu” vor încheia un parteneriat cu secţia de copii a Bibliotecii Municipale, prin intermediul căruia vor participa la alte acţiuni organizate cu ocazia unor zile sau sărbători importante.