Guvernul României a lansat joi numărul unic gratuit pentru copii – 119, destinat semnalării cazurilor de abuz, exploatare, neglijare a copilului.
La acest număr pot suna copiii aflați în situații de abuz, exploatare sau neglijare, părinții, rudele sau cetățenii care au cunoștință de astfel de cazuri, 24/24 ore.
Scopul acestui număr unic la nivel național este de a depista și interveni cu specialiști din domeniul protecției copilului, în timp real, în situațiile în care integritatea fizică și psihică a copiilor este în pericol.
În cele 47 de Direcții de Protecție a Copilului din țară funcționează birouri de operatori call-center 24/24 de ore, care preiau apelurile, şi există echipe mobile de intervenție specializată ale DGASPC în fiecare județ din țară, formate din specialiști în protecția copilului, care intervin în timp real 24/24 ore; în situațiile de risc imediat la adresa vieții copilului, numărul 119 este interconectat cu numărul unic de urgență 112, care preia cazurile în regim special.