Conform unui raport al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Argeş, raport citat de epitesti.ro, 28 de minori din judeţul nostru au săvârşit fapte penale în primele şapte luni ale acestui an, dar copiii nu răspund penal pentru faptele lor.
DGASPC Argeş a primit de la Parchet 52 de sesizări de infracţionalitate în rândul minorilor care nu răspund penal, iar dintre acestea, 28 de cazuri au fost analizate de Comisia pentru Protecţia Copilului Argeş, fiind dispusă măsura de supraveghere specializată, notează sursa citată.
Potrivit raportului Direcţiei de Protecţie a Copilului, faptele săvărşite de către cei 28 de minori au fost furturi (15 cazuri), vătămare corporală (8 cazuri), viol (un caz) și distrugere (4). În plus, doi dintre micii infractori au antecedente.
Comisia pentru Protecţia Copilului Argeş poate stabili ca măsură de protecţie supravegherea specializată pentru o perioadă de 3, 6 sau 12 luni, în funcţie de gravitatea faptelor comise, cu obligarea la consiliere psihologică a minorului şi a familiei, mai scrie epitesti.ro.