În parcul Carol din Bucureşi se află o copie a Cetăţii lui Vlad Ţepeş, de la Arefu, potrivit yahoo news.
Deşi construit la peste 400 de ani de la moartea sa, castelul poartă numele celui mai cunoscut domnitor român peste hotare, Vlad Ţepeş. În 1906, când parcul, care avea să găzduiască manifestaţiile pentru sărbătorirea a 40 de ani de domnie a regelul Carol I, era aproape gata, a fost dispusă construirea unui edificiu care să folosească drept turn de apă. Pentru că forma rezervoarelor nu era una estetică, s-a adoptat soluţia unei construcţii care să le mascheze şi care să întrunească pretenţiile de „artă şi stil” ale organizatorilor Expoziţiei Generale Române. Iar pentru că regele era un admirator al lui Vlad Ţepeş, arhitecţii Ştefan Burcuş şi V. Ştephănescu au realizat planul unei copii, la scară mică, a Cetăţii Poenari, reședința secundară a lui Vlad Țepeș din judeţul Argeş, conform sursei citate.
În turnul castelului, înalt de 23 de metri şi cu un diametru de 9 metri, a fost montat un rezervor din fontă cu o capacitate de 200 de metri cubi. Printr-o scară de lemn, în spirală, se urca pe o platformă de unde se putea admira panorama Bucureştilor. Un contrafort puternic, terminat cu un pridvor de lemn, a fost construit pentru a susţine turnul, iar în dreapta un zid crenelat de piatră, terminat în colţ cu un alt turn de dimensiuni mai mici. Construcţia a fost îmbrăcată în piatră şi în cărămidă roşie.